În urma incendiului de luni seara, o casă și două anexe au ars în totalitate, iar o altă casă a rămas fără o parte din acoperiș.
Intervenția a fost una dificilă având în vedere faptul că incendiul se manifesta pe o suprafață mare, cu flacără și degajări mari de fum, dar și din cauza spațiului îngust dintre clădiri.
O casă și două anexe au ars în totalitate și o alta a rămas fără o parte din acoperiș în urma unui incendiu izbucnit luni după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Horodiștea, comuna Păltiniș.
Intervenția promptă a pompierilor militari și voluntari din Darabani, Păltiniș și Dorohoi a făcut ca flăcările să nu se extindă la alte două locuințe din aceeași gospodărie, dar și la două autoturisme.
În momentul producerii incendiului, acasă era o bătrână de 87 de ani. Aceasta a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajul Serviciului Județean de Ambulanță, refuzând transportul la spital.
Femeia a relatat că avea mai multe aparate electrocasnice în priză și unul dintre cabluri nu era izolat corespunzător. A observat incendiul când deja ardeau casa și anexele și o parte din acoperișul celelalte clădiri.
Ajunși la fața locului cu trei autospeciale cu apă și spumă, pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Darabani, Detașamentului de Pompieri Dorohoi și voluntari din cadrul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Darabani și Păltiniș au intervenit, mai bine de patru ore, pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor.
Pentru a preveni astfel de evenimente, pompierii vă recomandă să:
- efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei electrice;
- nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;
- la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;
- verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;
- nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;
-nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent;
- instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Plimbarea pe capotă sancționată de Poliție, la volan era o... ea – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Bărbat căzut de pe bicicletă: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Angajări la Ambulanța Botoșani: CINCI posturi scoase la concurs
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Botoșăneni atacați pe Pietonalul Unirii: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024