Pompierii botoșăneni au fost solicitați, miercuri noaptea, să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din municipiul Botoșani.
În momentul în care a ajuns primul echipaj de pompieri Aleea Irișilor, ardea acoperișul locuinței. A fost nevoie și de al doilea echipaj pentru a intervenit astfel încât incendiul să nu se extindă la celelalte locuințe.
O femeie care locuia în casa de pe Aleea Irișilor a solicitat ulterior ajutor medical întrucât are arsuri la o mână. La fața locului s-a deplasat un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță care i-a acordat primul ajutor.
S-a intervenit circa două ore și jumătate, cu trei autospeciale cu apă și spumă, pentru lichidarea incendiului și înlăturarea efectelor.
Potrivit reprezentanților ISU Botoșani, cauza probabilă a incendiului o constituie o țigară aprinsă.
Valoarea pagubelor a fost astimată la circa 40.000 de lei. Au fost salvate de foc bunuri în valoare de aproximativ 150.000 de lei.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
TRAGIC: Botoșăneanul prins sub un mal de pământ a murit pe patul de spital
Redacția Botoșăneanul
Feb 13, 2025
Pericol pe șosele: Nova ApaServ amendată cu aproape 4.500 de lei pentru două „poduri” de gheață
Redacția Botoșăneanul
Feb 13, 2025
Soțul celebru al unei botoșănence revine pe marile ecrane
Redacția Botoșăneanul
Feb 13, 2025
PSD: S-a stabilit traseul Drumului Expres Botoșani – Suceava
Redacția Botoșăneanul
Feb 13, 2025
Peste 17.000 de botoșăneni cu nevoi speciale își primesc indemnizațiile de la stat
Redacția Botoșăneanul
Feb 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile