Muzeul Judeţean Botoşani, în colaborare cu Parohia Sf. Ioan Botezătorul, organizează comemorarea a 76 de ani de la trecerea în eternitate a lui Nicolae Iorga.
Duminică, 27 noiembrie 2016, începând cu ora 9.30, la Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” se va oficia slujba de pomenire pentru Nicolae Iorga, iar între orele 9:00-17:00, Casa Memorială „Nicolae Iorga” va fi deschisă gratuit vizitatorilor.
Luni, 28 noiembrie, ora 13.00, la Casa Memorială „Nicolae Iorga” va avea loc vernisajul expoziţiei Donaţii şi donatori, unde vor fi etalate o serie de bunuri culturale intrate recent în patrimoniul instituţiei.
Nicolae Iorga s-a născut la 5 iunie 1871, la Botoșani și a decedat pe 27 noiembrie 1940, în județul Prahova. A fost un istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar și academician român. Este cunoscut în lume ca medievist, bizantinist, romanist, slavist, istoric al artelor și filozof al istoriei. După cum a afirmat George Călinescu, Iorga a jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului XX, „rolul lui Voltaire”.
Mașină din Botoșani implicată într-un accident, motociclist dus urgent la spital
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Noul subprefect și-a pregătit discurs la sugestia partidului, dar nu l-a mai citit – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Angajatul unei bănci care nu poate simți durerea ajunge la Happy Cinema – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Gabriel Galan a depus jurământul de subprefect în fața unei asistențe ridicată în picioare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Artiști din Republica Moldova expun la Botoșani: CÂND are loc vernisajul
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile