O nouă surpriză cu şefia Casei de Cultură a Sindicatelor. Actuala conducere, care oricum nu este prea clar cui aparţine, trebuie să îi achite salariu de director fostului şef, deşi acesta s-a pensionat tocmai din toamna anului trecut. Neculai Sîrbu şi-a încheiat relaţiile de serviciu cu instituţia pe data de 10 noiembrie, însă, susţine el, ar mai fi avut dreptul să rămînă în funcţie pînă în luna februarie a acestui an. Totuşi, el ar fi dorit să se pensioneze la începutul lui ianuarie, numai că sindicaliştii din consiliul de administraţie al instituţiei ar fi făcut presiuni să se pensioneze mai repede. Acest lucru s-a întîmplat, însă Sîrbu a deschis o acţiune în instanţă şi a obţinut plata salariului de director pînă în luna ianuarie a acestui an. “Sentinţa este definitivă şi executorie”, a spus Neculai Sîrbu. În afara acestui proces, el a mai avut încă două după ce, cu largul concurs al sindicaliştilor din fruntea CCS, a fost demis. De fiecare dată instanţa l-a repus însă pe post. Lui Sîrbu i s-a stabilit o pensie de 1.641 de lei.
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
ASTĂZI la Botoșani: O mașină a luat foc din mers, șoferul abia a apucat să sune la 112
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Urmează Zilele Eminescu la Botoșani: Gală națională organizată într-un loc de vis
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
SEARA TRECUTĂ: Razii de proporții în zonele din Botoșani considerate periculoase
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Speranța lui Iftime „s-a rupt” în ultimul meci amical: Este supărarea noastră
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile