Consiliul Județean organizează o a treia licitație pentru stabilirea operatorului ce va administra rampa ecologică de colectare a deșeurilor de la Stăuceni. Înainte de această procedură va avea loc o primă licitație pentru cele cinci zone din județul Botoșani de unde va fi preluat gunoiul pentru a fi transportat la stațiile de transfer sau direct la rampă.
La prima dintre licitații urmează să participe și societatea Urban Serv care a cerut acceptul Adunării Generale a Acționarilor (AGA) pentru preluarea deșeurilor din zona cinci, adică municipiul Botoșani.
„Pe data de 20 avem acum licitația pentru partea de colectare, iar în februarie va avea loc a treia licitație practic pentru groapa de la Stăuceni, pentru operare. Noi sperăm să o și finalizăm”, a declarat Gheorghe Sorescu, președintele Consiliului Județean Botoșani.
De asemenea, în paralel cu licitația CJ Botoșani a prins în proiectul de buget și o sumă necesară pentru punerea în funcțiune a utilajelor care au stat trase pe dreapta câțiva ani de zile. O parte dintre ele se află la Stăuceni, altele la Săveni sau la sediul societății Nova Apaserv.
„Noi trebuie să înmatriculăm toate mașinile care sunt venite pe sistemul de management și sunt vreo 2 miliarde și ceva numai înmatricularea tuturor acelor mijloace de transport care vor trebui să efectueze transportul de la stațiile de transfer. Acum când se face înmatricularea, se va face acel ITP, deci toate condițiile vor îndeplinite adică ele vor fi în stare perfectă de funcționare”, a mai spus Gheorghe Sorescu.
La primele două licitații au depus oferte următoarele firme: Elsaco Electronic, SOIM Italia, Urban Serv, SOMA Bacău, Rosal Roman, Diasil Suceava sau Girexim Pitești. (G.E.)
CITEȘTE: ATENȚIE!! Vecinul tău aruncă gunoiul aiurea? TU plătești pentru el
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024