În urma tragediei produse în seara de 30 octombrie 2015 în clubul Colectiv din București, Guvernul a decis acordarea unor ajutoare de urgență pentru familiile persoanelor care și-au pierdut viața în acest incendiu.
Ajutorul, în cuantum de 5.000 de lei, va fi acordat familiei fiecărei persoane decedate. Identificarea beneficiarilor și plata ajutoarelor de urgență se efectuează de către agențiile județene pentru plăți și inspecție socială, respectiv a municipiului București, în funcție de domiciliul familiilor. Ajutorul va fi acordat în baza unei cereri adresate agenției pentru plăți și inspecție socială din raza teritorială a domiciliului și a unei copii a actului de identitate. În plus, Guvernul va mai acorda un ajutor în valoare de 10.000 de lei pentru familia Mariei Ion. Femeia, care și-a pierdut viața în tragicul incendiu, își întreținea singură familia: cei cinci copii cu vârste cuprinse între 11 ani și 23 de ani, precum și tatăl paralizat, după ce soțul acesteia a decedat în urmă cu opt ani. Titularul acestui ajutor de urgență va fi fiica cea mare, Camelia, ea fiind singurul copil major al familiei.
În alte județe părinții sunt amendați de Poliție pentru absențele copiilor – SITUAȚIA la Botoșani
Gabriela Erdic
Mar 09, 2025
Un botoșănean deghizat în medic SMURD a luat casele din Maramureș la rând
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Localitatea din Botoșani cu gară și șine dar unde trenul nu a ajuns niciodată
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Fără precedent: Peste 250 de oameni s-au trezit cu buletinele eliberate la Botoșani, anulate
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Gabriela Erdic
Mar 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile