(P) Cu doar 5000 de Euro poți deveni proprietar al unui apartament nou sau al unei case noi în primul cartier autonom din Botoșani - Alfa Park Residence
Întrând în prima etapă de edificare a ambițiosului proiect rezidențial (Zona 1 + Zona2), Alfa Park debutează și cu primele dintre multiplele facilități de contractare, de care vor putea beneficia toți cei interesați să își achiziționeze o casă sau un apartament în noul cartier.
”Având în vedere că mulți dintre viitorii noștri clienți vor avea nevoie de o perioadă de timp pentru a decide ce tip de locuință li se potrivește, le oferim tuturor acestora posibilitatea de a-și asigura garanția deținerii în proprietate a unui apartament nou sau a unei case noi Alfa Park, cu doar 5000 Euro - avans de rezervare cu un termen de valabilitate de trei luni, perioadă în care își vor putea cristaliza și exprima opțiunea finală pentru tipul de casă sau de apartament pe care îl vor achiziționa.
De asemenea, îi așteptăm pe toți cei care sunt interesați să își achiziționeze o casă nouă sau un apartament nou în Alfa Park Residence, să vină cu sugestii proprii de compartimentare, de personalizare a locuințelor, contribuind astfel la realizarea căminului pe care și-l doresc, idei pentru care vor fi recompensați cu: un discount de 5% la prețul de achiziție, în condițiile plații eșalonate pe stadii, iar în cazul plații integrale, vor avea avantajul unei reduceri de 10% din prețul locuinței dorite, la contractarea în faza de proiectare.”
ALFA PARK Residence va îmbina confortul cu natura pe toată suprafața, integrând 46 de case și 848 de apartamente, cu spații comune de agrement și spații de servicii, cu toate facilitățile extinse de care are nevoie un complex rezidențial bine structurat, pentru a crea cartierul cu cei mai buni indicatori de calitate a vieții din Botoșani:
Pentru noi calitatea vieții contează!
Dezvoltarea ambițiosului proiect se va realiza progresiv, urmând ca, la finalizarea edificării întregului cartier, acesta să fie structurat pe 10 zone rezidențiale, în prima etapă realizându-se primele două zone:
Zona 1 – 0,9 Ha: 12 locuințe tip duplex, 14 locuințe înșiruite
Zona 2 – 1,4 Ha: 4 blocuri, 136 apartamente.
ALFA PARK Residence - primul cartier autonom din Botoșani!
Detalii despre proiect și prețuri locuințe - case și apartamente noi - Alfa Park Residence
Pentru mai multe informații despre proiect accesați pagina: www.alfapark.ro
sau la tel.: 0732 374 934, e-mail: [email protected]
Polițiștii au umblat noaptea după hoții de lemne, un sucevean a fost amendat la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Viorel Iliuță: PSD – campion la promisiuni, dar și la glume proaste
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Angajament și speranță pentru viitorul României
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Curse de pe Aeroportul Iași către o destinație așteptată – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024