Deputatul PDL Cătălin Buhăianu se regăseşte printre botoşănenii care locuiesc într-un apartament ANL şi care şi-a anunţat intenţia de a cumpăra locuinţa. Totodată, potrivit municipalităţii, alţi aproape 100 de botoşăneni vor beneficia de astfel de locuinţe cu începere din vara acestui an. „
Undeva în luna aprilie vom finaliza listele, pentru că repartiţiile vor fi date undeva în luna iunie sau iulie chiar, ele trebuie să se finalizeze în martie, în aprilie vor intra în CL pentru că trebuie aprobată lista după aia este termenul de contestaţie de 15 zile, urmând ca ulterior să mai aprobată încă o dată în CL, aceasta este procedura”, a declarat
Florin Ghiorghiţă, viceprimar. Vor fi repartizate botoşănenilor aflaţi pe listele de aşteptare 96 de locuinţe în total, din care 60 de apartamente cu două camere şi diferenţa de 36 de garsoniere. Edilul local a afirmat că, sunt înregistrate circa 50 de cereri pentru cumpărarea locuinţelor ANL care au răms la stadiul de intenţie. Una dintre acestea care se va concretiza în zilele următoare a fost înaintată chiar de deputatul Cătălin Buhăianu. Cei mai mulţi dintre chiriaşii care şi-au exprimat intenţia de a cumpăra locuinţele ANL se regăsesc în imobilul de lângă Bazar. „
Este şi domnul Buhăianu printre cei care vor să cumpere, vrea să cumpere şi asta este un lucru bun”, a mai spus
Ghiorghiţă. Totodată, potrivit normativelor în vigoare vor exista modificări şi la cuantumul chiriei, după criterii de vârstă şi durabilitate a contractului.
„Legea prevede ca la expirarea celor cinci ani de contract dacă ai peste 35 de ani, atunci trebuie să treci la chiria pieţei, normal. Cât este chiria pieţei acum, va stabili probabil Locativa şi va aproba Consiliul Local în momentul în care ei vor înainta o propunere, până atunci ei plătesc chirie subvenţionată”, a mai spus viceprimarul.