Dezvoltarea municipiului cu bani europeni
Municipiul Botoșani s-a dezvoltat în ultimele două decenii aproape exclusiv grație fondurilor europene atrase
Practic, realist vorbind, nicio investiție importantă pentru orașul nostru nu este realizabilă din alte surse de finanțare. Bugetul municipiului este unul limitat, iar guvernările ultimilor ani, controlate de PSD, nu ne-au alocat fonduri pentru dezvoltare.
În aceste condiții, peste 200 de milioane de euro, bani europeni, au ajuns la Botoșani grație proiectelor pe care le-am inițiat și promovat, în calitate de primar, până acum.
Numai în mandatul 2016-2020, suma finanțărilor europene atrase pentru proiectele orașului nostru se ridică la peste 100 de milioane de euro.
Pentru comparație, în mandatul 2012-2016, Portariuc-Andrei, s-au atras doar 1,6 milioane de euro, adică de 75 de ori mai puțin.
Cu sprijinul unei majorități favorabile în viitorul consiliu local, asigurată prin votul botoșănenilor la alegerile din 27 septembrie, voi putea atrage și mai mulți bani pentru dezvoltarea accelerată a municipiului.
(Comunicat Cătălin Flutur)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Escrocii sparg conturile de WhatsApp: „Schema 1.800” este noua înșelătorie care face ravagii
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Avocat din Botoșani plătit cu peste 90.000 de euro de Consiliul Județean Suceava
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile