Primarul Cătălin Flutur, a trăit în cursul după amiezii de vineri, 29 iulie unul dintre cele mai emoţionante momente din ultimii 20 de ani, după cum a afirmat chiar el, odată cu căsătoria fiului său Mircea, cu frumoasa Manuela.
Edilul şef a oficiat cununia civilă dintre cei doi tineri, cu toate că, iniţial, Mircea afirmase că tatăl său este extrem de emoţionat. Mircea şi Manuela Flutur au devenit oficial soţ şi soţie în sala de şedinţe a Primăriei Botoşani, alături de apropiaţi şi prieteni. Ulterior, tinerii căsătoriţi, împreună cu familia şi invitaţii s-au deplasat în cartierul rezidenţial Alfa Land, unde au organizat o petrecere restrânsă care, cel mai probabil se va finaliza până la miezul nopţii, dat fiind faptul că sâmbătă 30 iulie, vor fi actorii principali ai unui alt eveniment important din viaţa lor: cununia religioasă şi petrecerea propriu-zisă.