Omul de afaceri Cătălin Silegeanu a anunțat oficial duminică seară preluarea funcției de președinte al organizației municipale a Alianței pentru Unirea Românilor. Acționarul și directorul general de la ”Hidroplasto” a trimis un comunicat de presă pe care îl prezentăm integral mai jos.
Sunt onorat să vă anunț că, de joia trecută, am preluat funcția de președinte al Organizației Municipale AUR Botoșani, o misiune care mi-a fost încredințată de către lidera filialei județene AUR, doamna Ariadna Cîrligeanu. Această numire este un semnal de start pentru a reorganiza și a consolida organizația noastră într-una dintre cele mai puternice forțe politice din Botoșani.
În acest nou capitol, ne propunem să redefinim peisajul politic local, oferind o alternativă reală la administrațiile care au dominat județul pentru mai bine de trei decenii. Scopul nostru este să construim o echipă unită, capabilă să prezinte alegătorilor o viziune comună, concentrată pe binele și interesele cetățenilor din Botoșani. Detaliile strategiei noastre vor fi dezvăluite într-o conferință de presă programată pentru săptămâna viitoare.
Este adevărat că, în urmă câțiva ani, am explorat alte opțiuni politice, implicându-mă o scurtă perioadă în PSD și asumându-mi o candidatură din partea Pro România. Aceste experiențe au fost încheiate dintr-un motiv simplu și principial: convingerea mea fermă în libertatea și responsabilitatea individuală, pluralismul de opinie și deciziile democratice. Refuzul meu de a accepta linii prestabilite și acțiuni impuse m-a poziționat, adesea, într-o postură de disidență.
În ciuda acestor provocări, am ales să continui să mă implic în viața politică ca independent, dedicându-mi timpul pentru a aduce la lumină și a critica orice derapaj observat în administrația și politica locală. Decizia mea de a mă alătura AUR nu reprezintă o schimbare a principiilor mele, ci o recunoaștere a faptului că o echipă puternică și unită este esențială pentru a aduce schimbarea dorită în comunitatea noastră. Am găsit în AUR un grup de oameni cu gândire similară, deschiși la diverse puncte de vedere și opțiuni, ceea ce mă încurajează în demersul meu de a reorganiza și conduce Organizația Municipală AUR Botoșani spre succes.
Angajamentul meu este de a fi un lider care aduce împreună toate vocile dornice de dezvoltare și progres pentru Botoșani, ghidat de principii și corectitudine. Înțelegem că schimbarea nu vine de la sine, ci trebuie să fie un efort colectiv, direcționat de viziune și acțiune consecventă.
Sunt încrezător că, împreună, putem scrie un nou capitol pentru Botoșani, unul în care fiecare cetățean se simte ascultat, valorizat și reprezentat. Vă invit pe toți să vă alăturați acestui efort și să contribuiți la construirea unui viitor mai bun pentru orașul nostru.
Vă mulțumesc pentru încredere și susținere.
Medicul botoșănean de la spitalul din Rădăuți, replică după doi ani și jumătate
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
„Nordis” de Botoșani, un tânăr reținut pentru închirieri fictive de locuințe
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Gigi Becali, prima REACȚIE după ce FCSB a pierdut la Botoșani: De ce să fiu supărat?
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024