Aceasta este lecția dată de PNL pentru conducerea PSD Botoșani, vizavi de sumele de bani distruite acum de Guvern, la final de an, pentru primăriile din județul Botoșani.
Citeam câtă nemulțumire domnește acum în PSD Botoșani, pe motivul alocării fondurilor de la Guvern, mai ales că municipiul Botoșani, municipiul Dorohoi, precum și cele două orașe Bucecea și Săveni, care au primari social-democrați, nu au primit niciun ban la această repartizare de fonduri pentru administrațiile locale din județ. Interesant este că doar două primării din cele 43 conduse de membri PSD au primit bani de la Guvern, fiind vorba de cele mai mici sume alocate pe întreg județul Botoșani.
Nu e corect, așa e! Dar cum se întoarce roata !?! Parcă îmi amintesc că același lucru l-a facut și conducerea PSD când a fost la putere, a sprijinit doar primăriile conduse de membrii lor de partid, uitând de corectitudine și nevoile tuturor botoșănenilor, care au aceleași cerințe indiferent de culoarea politică a primarului din comunitatea din care fac parte.
Dragi cetățeni , așa cum v-am spus și în campania electorală locală și cea pentru parlamentare, nu mai alegeți oameni care nu sunt profesioniști, care nu au făcut absolut nimic pentru acest oraș ,chiar daca au fost deputați, senatori sau viceprimari.
Am atras atenția și acum, că nimeni nu poate să facă o lege, în mod special pentru un oraș sau să aducă anumite fonduri, amintindu-vă cum s-a derulat campania mincinoasă a PSD-ului. Au promis botoșănenilor că le vor mări alocațiile copiilor, oferindu-le vouchere. Constat că stimabilii de la PSD au ceva cu voucherele !!! Au dus o campanie plină de minciuni, o campanie care ne arată acum adevăratele intenții și adevărata valoare a persoanelor care ajung în funcții și care nu au niciun interes pentru binele cetățenilor, ci doar pentru binele partidului lor.
Sărăcia nu este o obligativitate pentru nimeni, dar se pare că vouă, tuturor celor care ați avut un loc de muncă bine plătit datorită partidului, nu o să înțelegeți niciodată cum se implementează măsurile economice și cum se fac investițiile și mai ales în ce domenii ca sa producă profit. O sa asistăm la 4 ani de așa zise lupte politice pentru binele cetățenilor, cu măriri de taxe și impozite și de vină vor fi cei de la putere care se opun procesului de modernizare.
E mai ușor când ai borcanul cu miere plin, exact sub nas. Numai că, acum nici măcar gol nu există, pentru parlamentarii plecați din Botoșani, care au făcut promisiuni ce nu se pot îndeplini, din păcate pentru noi, botoșănenii.
(Comunicat Cătălin Silegeanu)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024