Activitatea parlamentarilor pe care i-am ales pentru a gândi și concepe legi care să contribuie la dezvoltarea țării noastre, pare să fie axată doar pe luptele politice care nu se mai termină în Parlamentul României.
Principalul scop al acestor demnitari este să dețină puterea politică și controlul tuturor instituțiilor de stat, nicidecum de a propune și implementa legi care să contribuie la creșterea economiei românești, care este într-o continuă și sigură degradare.
Dar, nimeni nu vrea să facă nimic pentru a revitaliza situația economică și mediul de afaceri. Avem parlamentari, cel puțin din județul Botoșani, care ies în evidență doar prin comunicatele de presă în care doar se caută vinovați pentru problemele cu care ne confruntăm, însă nimeni nu ne prezintă o soluție sau un proiect de lege viabil pentru cetățenii care i-au ales.
Din cauza faptului că deșeurile nu sunt gestionate corespunzător în țara noastră, s-a ajuns ca anumite firme românești să importe deșeuri, mai ales din sfera construcțiilor(domeniu în care activez), din țări europene și nu numai.
În principal, deşeurile reprezintă o povară pentru societatea în care trăim, pentru mediul înconjurător, dar totodată acestea sunt și o pierdere economică în condițiile în care în multe țări „resturile" nu mai sunt aruncate, ci sunt valorificate. Bineînțeles că gestionarea acestor deşeuri, necesită anumite costuri, întrucât implică crearea unei infrastructuri pentru colectare, sortare şi reciclare, dar odată ce este instituită, reciclarea poate să genereze venituri şi să creeze locuri de muncă.
Totodată, deşeurile au o dimensiune globală, care are legătură cu exporturile şi importurile mai multor produse. Ceea ce consumăm şi producem în Europa ar putea genera deşeuri în altă parte. De asemenea, acestea devin în fapt un produs comercializat la nivel transfrontalier, situație în care mă regăsesc și eu ca și antreprenor, întrucât firma mea importă cantități substanțiale de deșeuri din PCV, iar noi la rândul nostru, exportăm în diverse țări materie primă, ce constă în granule PVC și produse finite realizate de compania noastră.
Mă întreb cum ar fi dacă noi ca și stat, am avea legi bine puse la punct pentru a putea utiliza deşeurile ca resursă şi să reducem astfel, nevoia de a extrage resurse noi?
În lipsa unor fluxuri stabile de deșeuri reciclabile de calitate, România nu are în momentul de față o piață sustenabilă a materiilor prime secundare recuperate din deșeurile de la populație, deși pachetul economiei circulare prevede clar o ierarhie privind gestionarea deșeurilor plecând de la prevenire, urmată de reutilizare și reparare înaintea reciclării.
În Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) publicat de Guvernul României și care ar trebui să aducă țării noastre 29,2 miliarde de euro (granturi și împrumuturi), un subcapitol important este cel referitor la „Managementul deșeurilor”, unde numai pentru acest domeniu, bugetul prevăzut este de 1,2 miliarde de euro.
Acest PNRR arată cât de puține lucruri a făcut România în ultimii ani în ceea ce privește situația deșeurilor. Din păcate, în România nu exista momentan o lege clară prin care generatorii de anumite categorii de deșeuri să facă o selecție a deșeurilor produse, motiv pentru care multe dintre acestea ajung la incinerator sau pe câmpuri.
Firmele ce valorifică aceste deșeuri și le prelucrează au dificultăți în a găsi materie primă în Romania, tocmai din lipsa unei legislații care să oblige marii generatori să își depoziteze selectiv deșeurile, direct din fabrică și să nu le arunce la grămadă în containere.
În România, în acest moment, doar 11% din deșeurile municipale se reciclează, în condițiile în care media europeană este de 45%. România este mult în urma altor state în ceea ce privește aplicarea directivelor europene referitoare la managementul deșeurilor.
O astfel de legislație, nu doar că ar ajuta Romania în tratarea și valorificarea deșeurilor și ar proteja mai mult mediul înconjurător, însă ar ușura mult munca firmelor ce valorifică, prelucrează și introduc în piață sub forma de produse aceste deșeuri.
Consider că parlamentarii, mai ales cei din regiunea Moldovei, ar trebui să promoveze proiecte, să întocmească legi prin care țara noastră să se dezvolte, întrucât zona în care ne aflăm noi, botoșănenii, se prăbușește încet, încet, la fel și industria, precum și nivelul de trai al cetățenilor, iar fondurile europene sunt neaccesate din nepricepere sau rea voința din partea autorităților.
(Comunicat Cătălin Silegeanu)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
CUM se înțelege Otilia Bilionera cu soțul turc: Fac două nunți la anul
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
INCENDIU la Botoșani: Proprietarul casei a intrat în flăcări disperat să-și salveze bunurile
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
SEARA ACEASTA: Un botoșănean a ars de viu, medicii nu au mai putut să-i salveze viața
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024