Modul în care este gestionată circulația în municipiul Botoșani trădează o conducere cu experiență bogată în improvizații. Haotic, paradoxal, încurcat și absurd este traficul oriunde în oraș, iar deciziile autorităților nu fac decât să agraveze problemele pentru care cetățenii cer zadarnic rezolvare, arată Cătălin Silegeanu într-un comunicat pe care îl redăm integral mai jos.
Scindarea trecerii de pietoni din apropierea Bazarului în două etape de semaforizare, timpul uriaș de așteptare pentru pietoni în intersecția dintre Bulevardul Eminescu și Unirii, trecerile de pietoni aflate exact în punctele de viraj din intersecția străzii Uzinei cu Calea Națională, locurile de parcare înființate și concesionate la câțiva milimetri de marcajele pietonale de pe strada Vârnav sunt doar câteva dintre anomaliile pe lângă care oamenii trec, se minunează și merg mai departe.
De atâția ani, nu s-au găsit nici explicații, nici corecții pentru abaterile flagrante de la normele rutiere în vigoare. Străzile sunt dezastruoase, infrastructura arată ca după bombardamente, iar măsurile luate declarativ pentru descongestionarea traficului sunt paralele cu logica. Cea mai recentă dovadă este improvizarea sensului giratoriu dintre Bulevardul Eminescu și strada Octav Onicescu, una dintre cele mai aglomerate intersecții. Și pentru ca povestea să bată recordul ridicolului administrativ, vechile treceri de pietoni din zonă au fost acoperite cu vopsea neagră și apărate de garduri, pentru ca pietonii să le observe pe celelalte, înființate la jumătate de metru distanță. Există oare precedent pentru o imbecilitate de asemenea anvergură? Pe de o parte, amuză teribil gândirea celor care pozează în mari manageri de municipiu, dar pe de altă parte se resimte o sfidare uriașă la adresa tuturor celor care speră la un oraș organizat, bine gospodărit, disciplinat.
Și nu este de mirare că măsurile Primăriei sunt rupte de realitate, de logică, de principiile necesității și oportunității. Comisia de sistematizare a traficului se reunește aproximativ de două ori pe an, iar ședințele sunt netransparente. Tind să cred că membrii acestei structuri obscure, în frunte cu primarul, sunt legați la ochii de șoferii care îi transportă dintr-un punct în altul. Altă justificare nu găsesc pentru aberațiile la care sunt martori toți cei care tranzitează municipiul Botoșani.
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Se caută medic pentru cea mai sensibilă secție de la Spitalul Județean
Oana Sava
Nov 23, 2024
Investiții făcute de echipa PSD în sistemul educațional botoșănean
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024