Liberala a declarat că vizita fusese programată încă din perioada în care fusese viceprimar și a mers chiar dacă a avut loc la două zile după ce și-a pierdut funcția.
”
În perioada 22 – 28 septembrie am făcut parte dintr-o delegație oficială care s-a deplasat în Armenia pentru a semna un pact de amiciție cu orașul Aștarak. Din delegație au făcut parte primari și vicepreședinți ai unor consilii județene din țară. Prin acest pact de amiciție ne propunem să dezvoltăm relații economice, colaborare permanentă în domeniile cultură, știință și artă și desigur ne dorim să identificăm și să promovăm potențialul turistic a celor două orașe înfrățite”, a declarat
Cătălina Lupașcu, consilier local PNL.
Vineri, 3 octombrie 2014, fostul viceprimar i-a predat primarului, în lipsă, pactul de înfrățire cu orașul Aștakar.
”Azi predau dlui primar pactul de amiciție pe care l-am semnat în numele domniei sale precum și stema orașului Aștarak care a fost trimisă ca și cadou pentru Primăria municipiului Botoșani”, a mai spus
Cătălina Lupașcu.
Ea a lăsat ”cadourile” la cabinetul primarului Ovidiu Portariuc care nu se afla în instituție la momentul în care a fost căutat de fosta vice.
(G.E.)
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
Autorităţile pregătesc o înfrăţire şi cu un oraş din Armenia