Cătălina Lupașcu a declarat că, imediat ce i-a văzut îndepărtați pe foștii viceprimari,
Ovidiu Portariuc ar fi dat undă verde pentru start la turnarea asfaltului.
”
Perversitatea PSD se răsfrânge inclusiv asupra cetățenilor din municipiul Botoșani și spun lucrul acesta deoarece miercuri seara după ședința de CL, PSD de vază ai municipiului s-au întâlnit undeva la un restaurant din Botoșani și au dat startul asfaltării străzii Primăverii”, a declarat
Cătălina Lupașcu.
Consilierul local liberal a mai spus că astfel primarul a vrut să pună în cârca Alianței Creștin Liberale și strada Primăverii.
”
Au așteptat schimbarea viceprimarilor pentru a-și reîntregi minciuna pe care o aduc zi de zi în fața cetățenilor municipiului Botoșani și anume că activitatea din CL și din Primărie ar fi blocată de ACL. Așadar dimineață la prima oră dl. Portariuc avea calendarul deja stabilit cu dl. Buliga și dl. Andrei pentru a se deplasa pentru a turna prima lopată de asfalt”, a adăugat consilierul local.
Motiv pentru care, liberala a declarat că și botoșănenii ar trebui să știe ce fel de om politic este Ovidiu Portariuc.
”
Jenant și penibil pentru dl. primar Ovidiu Portariuc pentru că a lăsat să aștepte cetățenii ziua de joi dimineață pentru a demonstra că blocajul vine de la ACL”, a încheiat
Cătălina Lupașcu. (G.E.)
CITEȘTE:
Noua echipă din Primărie a pozat prin oraș : Scandalul și circul au trecut - GALERIE FOTO