Vineri Organizaţia Femeilor Liberale (OFL) va declanşa proiectul „Sănătatea ta contează!” Acesta se va desfăşura timp de o lună şi are două componente. Prima dintre acestea, intitulată „Salvează o viaţă, fii donator de sânge”, va presupune punerea în practică a unei companii de informare a populaţiei din judeţ cu privire la avantajele donării de sânge.
„Membrii PNL vor dona sânge şi din bonurile valorice vom lua dulciuri pe care le vom oferii copiilor de 1 iunie”, a afirmat
Cătălina Lupaşcu, preşedintele PFL Botoşani. Al doilea subprogram, denumit
„Mai bine prevenţie, decât intervenţie” se va derula cu precădere în mediul rural, unde echipe de medici liberali vor realiza acţiuni de promovare a măsurilor pentru îmbunătăţirea stării de sănătate. Printre altele, se va testa glicemia, se va măsura tensiunea arterială şi se vor informa femeile în vederea promovării unui stil de viaţă sănătos. Cătălina Lupaşcu a făcut un apel către membrii PNL să participe la ambele acţiuni atât vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, cât şi sâmbătă, cu ocazia adunării generale a organizaţiei municipale.