Programul este aprobat de Guvern și poate fi încasat doar de o anumită categorie de români.
Guvernul a aprobat Ordonanţa de urgenţă privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru cultivatorii de roșii şi usturoi în spații protejate.
2023 - trimestrul I al anului 2024, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
Potrivit unei note a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), toate dosarele depuse şi care urmează să fie depuse, până la data de 10 mai 2024, sunt eligibile fără a fi înscrise în platforma Sistem informatic integrat de management şi monitorizare (SIMM).
Beneficiarii acestui tip de ajutor pot fi producători agricoli persoane fizice, producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, producători agricoli persoane juridice, societățile agricole, organismele/organizaţiile de testare a soiurilor, de cercetare, respectiv universitățile, institutele şi stațiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, potrivit antena3.ro.
Astfel, cei cu dosare eligibile pot primi de la stat 1.500 euro:
În acest sens beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
Atenţie, verificările în teren se realizează de echipe mixte DAJ-uri şi APIA. Vizează deplasarea în teren pentru verificarea suprafeţelor înfiinţate şi menţinerea acestora. De asemenea, suprafețele înființate cu tomate, intercalate cu alte culturi nu sunt eligibile în cadrul schemei.
Valoarea totală a schemei de ajutor este de 166.206.250 lei, reprezentând echivalentul a maximum 33.690.000 euro, astfel că, în cazul în care suma totală de plată care urmează să fie acordată depășește resursele financiare totale alocate, prevăzute în actul normativ, suma cuvenită fiecărui beneficiar se va reduce proporțional.
Depunerea cererilor şi a documentelor justificative se va face până la data de 12 aprilie 2024, inclusiv, la cultura de tomate în spaţii protejate, se arată pe siteul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Plata sumelor reprezentând ajutorul de stat se vor face până la data de 30 iunie 2024 inclusiv.
(Foto: depositphotos)
Aparatul dentar invizibil, rezoluția perfectă pentru zâmbetul tău în 2025!
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Alertă de ultimă oră: COD GALBEN de vreme rea emis pentru mai multe localități din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Mailat a dat cu flit Botoșaniului: Eu nu pot obliga pe nimeni
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Din ianuarie: O companie renunță la toate zborurile de pe Aeroportul Suceava
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile