Experimentul lui Eratostene, prin care matematicianul, poetul şi geograful grec a calculat, în urmă cu peste 2.000 de ani, circumferinţa Pământului, a fost reeditat marți, la Botoșani.
Autorii sunt elevi din clasa a VII-a B de la Școala Gimnazială Nr.12, coordonaţi de profesoarele de fizică Gabriela Irina și Gianina Drăgușanu.
Pentru a determina circumferinţa Pământului după "modelul" lui Eratostene, elevii au măsurat umbra lăsată pe sol de un gnomon (băţ vertical) la ora 12h20min, atunci când Soarele ajunge la culminaţia superioară.
Ei au fost interesaţi de măsura unghiului de la vârful triunghiului dreptunghic determinat de lungimea gnomonului şi a umbrei. Practic, acel unghi reprezintă unghiul de la centrul Pământului care subîntinde arcul de cerc delimitat de punctul de observaţie (curtea şcolii) şi ecuator, măsurat pe meridian.
Apoi, cunoscând distanţa de la Botoșani la Ecuator (determinată de exemplu cu Google Earth), de 5 331,91 kilometri, se calculează prin regula de trei simplă diametrul Pământului.
“Am vrut să le demonstrăm elevilor că geometria, trigonometria sau astronomia nu sunt ştiinţe abstracte, ci instrumente cu care realitatea înconjurătoare poate fi mai bine înţeleasă”, au declarat cele două cadre didactice.
Școli partenere au fost Primary school in Ronovac (village near Petrovacna Mlavi) Serbia şi Şcoala Gimnazială Nr.195 București.
CLICK PENTRU A PARCURGE ÎN DETALIU EXPERIMENTUL
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024