Se află la doar 15 kilometri de municipiul Botoşani.
În județul Botoșani, în coasta unui codru secular, o relicvă a lumii medievale încă supraviețuiește. Este vorba despre un cătun, cu o istorie de cel puțin șase secole, o cetățuie țărănească. Aflat la un pas de dispariție, acest cătun medieval renaște cu ajutorul tinerilor fermieri, potrivit adevărul.ro.
La aproximativ 15 kilometri de municipiul Botoșani, în comuna Cristești, la capătul satului Oneaga, se află o veritabilă relicvă vie. Este vorba despre o comunitate cu o vechime de peste șase secole. Unii localnici spun că sunt acolo de când a apărut poporul român.
Se numește Palanca și este o lume ascunsă, rămasă ca într-o capsulă a timpului, la un pas de dispariție. Însăși numele cătunului evocă vremuri zbuciumate marcată de invazii și lupta pentru supraviețuire a unui neam de țărani crescători de vite.
De cătunul Palanca nu au auzit decât localnicii din comuna Cristești. Și nu toți. De Palanca cel mai bine știu cei în vârstă și mai ales țăranii care locuiesc în satul Oneaga, ultima frontieră a comunei în fața codrilor seculari care se întind pe toată coamele deluroase de la Vorona la Flămânzi, către Hârlău, prin cinci comune.
Majoritatea sătenilor se arată surprinși când cineva întreabă de Palanca, parcă ar fi un secret doar al lor, fără să se aștepte ca un străin să fi aflat de el. În acest cătun se ajunge pe niște ulițe ocolite, din Oneaga, către drumul care duce la Coșula.
Cei care vor să meargă la Palanca iarna sau în timpul ploilor, prin Oneaga, mai bine fac cale întoarsă. Fără un tractor sau un vehicol 4X4 echipat cu lanțuri nu se poate. Drumul de pământ și pietriș șerpuiește prin văioage, peste podețe și pâraie până la un deal înalt, din coasta codrului.
Acolo se află Palanca, o uliță de pământ, îngropată în noroaie când plouă sau vine vreme dezghețului cu gospodării de-o parte și de alta. Unele îngrijite, altele cu un aer lugubru, părăsite, aflate în plin proces de autodemolare. Drumul înnămolit se afundă direct în pădure.
„Aici suntem rupți de lume“,
zâmbește amar o săteancă în vârstă, adusă la poartă de zbuciumul câinelui.
Un alt sătean mărturisește că se arată uimit când vede vizitatori în Palanca.
„Eu credeam că nu mai știe nimeni de noi. Pe aici vin numai cei cu treabă pe la rude sau pe la pădure“.
Cătunul păstrează urmele trecutului. Fântânile, unele case, șoproanele sunt parcă desprinse din Moldova altor vremuri. Peste o tot o liniște adâncă, întreruptă doar de lătratul dulăilor.
Pentru articolul întreg, click AICI
