Un copil de 3 ani din Botoșani a murit în ambulanță.
La fața locului a fost trimis un echipaj fără medic, deși inițial la 112 părinții ar fi anunțat că micuțul se află în stare de inconștiență, scrie dcnews.ro
Iată ce spune Raed Arafat despre acest subiect
"Această temă am reluat-o de mai multe ori. Nicio ţară nu are în fiecare ambulanță medic. La acest moment, resursele nostre cu medicii sunt la nivelul SMURD-ului - şi nu în toate judeţele - şi la nivelul Serviciului de Ambulanţă, unde în unele judeţe nu mai sunt medici pe ambulanțe, decât puţini, şi sunt unele ture care nu sunt acoperite.
Acum, cu legea 136 s-a suplimentat. Avem inclusiv asistenţi medicali cu studii superioare. Câteva sute au fost angajate anul trecut. Nu avem medic pe fiecare ambulanță, nu trebuie. Dacă vom căuta orice ţară din UE, dacă găsiţi una singură care să aibă medic pe fiecare ambulanță veniţi să îmi spuneţi. Nu există, Sunt țări care nu au medici deloc pe ambulanță. Noi suntem dintre ţările care au respectat tradiţia de a avea medic pe ambulanță, la consultaţii şi pe mașinile de Terapie Intensivă şi pe elicoptere.
"Ambulanța respectivă putea să cheme sprijin"
Dar faptul că s-a ajuns acolo şi era un caz care necesita medic, atunci ambulanța respectivă putea să cheme sprijin la întâlnire sau la faţa locului. Acesta este mecanismul pe care mergem", a explicat Raed Arafat.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Viorel Iliuță: PSD – campion la promisiuni, dar și la glume proaste
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Angajament și speranță pentru viitorul României
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Curse de pe Aeroportul Iași către o destinație așteptată – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Boala de care suferă tot mai mulți botoșăneni: Cel mai mic pacient are doar 1 an și jumătate
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Blitz” cu polițiștii rutieri pe străzile orașului: Trei șoferi au fost ghinioniștii dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024