Acum două săptămâni, străzile municipiului erau circulate cu regularitate de mașini ale Direcției Generale de Antifraudă, informațiile neoficiale anunțând un control de amploare care viza mai multe tipuri de activități economice.
Informațiile oficiale primite de redacția Botoșăneanul, confirmă controlul din perioada 10-14 iulie 2015, în urma căruia inspectorii DRA Suceava au verificat activitatea comercială a 67 operatori economici din județul Botoșani și au constatat contravenții pentru care au dispus sancționarea cu 84 amenzi în valoare de 160.350 lei, dintre care trei amenzi în cuantum de 3.500 lei au fost dispuse la operatori economici din orașul Botoșani, și confiscarea a 4.328 lei.
„Acţiunile de control inopinat ale inspectorilor Direcţiei generale antifraudă fiscală vor continua în zone comerciale cu risc fiscal ridicat şi grad redus de conformare fiscală atât în scopul descoperirii şi recuperării prejudiciilor cauzate bugetului de stat, cât şi în scopul verificării modului de respectare a obligaţiei legale de utilizare a casei de marcat şi emitere a bonului fiscal”, se arată în comunicatul de presă remis redacției.
Revenim imediat cu o statistică a controalelor efectuate de la începutul anului!
(C.B.)
Meteorologii ANM anunță un miez de iarnă... mai rar
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
SIMULARE evaluare națională la Botoșani: Patru elevi au obținut nota zece
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Botoșaniul ascuns: Paradisuri sălbatice și legende din inima Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Lorand Fulop și-a găsit echipă după ce a părăsit FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
COD GALBEN anunțat în această dimineață la Botoșani
Gabriela Erdic
Jan 22, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile