Cei doi bărbați care au fost scoși cu forța din mulțime la concertul lui Matteo de duminică seara au fost amendați de lucrătorii Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Botoșani. Înainte de a se lua efectiv la bătaie romii i-au adresat cuvinte obscene unui bărbat aflat cu familia la festival.
Cele două persoane implicate în altercația care a avut loc seara ultimei zile a September Fest, în apropierea scenei, au fost amendate cu câte 2.000 de lei fiecare, pentru adresarea de injurii și cuvinte obscene unui bărbat și familiei acestuia și provocare de scandal, fapte care i-au deranjat și au stârnit indignarea celorlalți spectatori aflați în apropiere.
Cei doi tineri, aflați sub influența băuturilor alcoolice, au fost ridicați de jandarmi și conduși la autospeciala de serviciu, unde au fost legitimați și li s-au adus la cunoștință prevederile legale. Unul dintre aceștia a luat la cunoștință, pe bază de semnătură, despre încheierea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, iar în cazul celui de-al doilea, care a refuzat să semneze, actul procedural îi va fi comunicat prin poștă sau prin afișare la domiciliu.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024