Un bărbat și-a omorât soția, apoi și-a luat viața. Mama femeii a descoperit scena de coșmar, când a venit să-și caute fiica.
Victima sunase chiar duminică la 112, după un scandal cu soțul violent și extrem de gelos. Potrivit apropiaților familiei, femeia voia să divorțeze.
Femeia de 47 de ani, din comuna Hilișeu-Horia, a fost ucisă duminică noapte, în timp ce dormea, spun procurorii. Angajată la un magazin din sat, n-a mai ajuns luni la lucru, așa că mama ei, îngrijorată, a căutat-o acasă. A găsit-o fără viață, cu răni cumplite la cap, iar ginerele se spânzurase în gradină.
O femeie, care este rudă cu victima, spune că pe pereți sunt pete de sânge. Degeaba a mai ajuns ambulanța în zonă.
Bogdan Ursu, directorul medical, S.J.A. Botoșani
„Din păcate, pentru cei doi nu s-a putut face altceva decât constatarea decesului”.
Potrivit apropiaților familiei, bărbatul de 53 de ani era extrem de gelos. Mereu agresiv cu soția, chiar o amenințase de multe ori cu moartea. În urmă cu câteva zile, femeia sunase la 112 din cauza violențelor, iar bărbatul fusese amendat.
Sâmbătă seara, cuplul a fost la o nuntă, prilej cu care individul i-a făcut noi reproșuri soției. Cearta a continuat duminică, iar femeia a sunat iarăși la 112. Polițiștii i-au spus bărbatului să vină luni la post, pentru o discuție. Nu au emis un ordin de restricție împotriva sa, ca să-l țină departe de victimă, pentru că - spun ei- femeia nu ar fi îndeplinit formalitățile legale în acest sens, potrivit stirileprotv.ro.
Înainte de crimă, victima i-ar fi mărturisit unei vecine că tocmai își anunțase soțul că vrea să divorțeze. Și n-ar fi fost pentru prima dată: cuplul mai trecuse printr-un divorț, în urma cu mulți ani, dar ulterior, cei doi s-au recăsătorit. Aveau doi copii împreună.
Primarul comunei
„Au fost divorțați, au continuat relațiile ca la început și au reușit să reînnoade familia”.
Scandalurile, însă, nu au contenit. O vecină povestește că duminică a văzut-o pe victimă plânsă și că i-a mărturisit că va divorța iar.
Conform procedurilor, procurorii fac cercetări pentru omor și ucidere din culpă.
Kiev: Racheta rusească a zburat două minute prin Botoșani, sistemele românești NU au detectat-o
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Polițiștii de penitenciare amenință cu nepăzirea pușcăriilor de Crăciun și Revelion
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
O casă a luat foc în prima zi de Crăciun
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Ce s-a ales de Rareș Prisăcariu, câștigătorul sezonului 13 Românii au talent
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile