Insula Șerpilor, capturată de Rusia în prima zi a războiului cu Ucraina, are o importanță strategică, mai ales în condițiile în care țara condusă Vladimir Putin deține hegemonia asupra Mării Negre.
„Insula Șerpilor a fost capturată”, a anunțat pe 24 februarie Serviciul de Frontieră de Stat al Ucrainei.
Totuși, de ce s-a grăbit Rusia să pună mâna pe micuța Insulă a Șerpilor încă din prima zi de război cu Ucraina? Care este importanța acestui punct din Marea Neagră? Și ce înseamnă pentru România apropierea Rusiei de granița litorală?
Istoricul dărăbănean Dorin Dobrincu, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, a acordat un amplu interviu ziarului Libertatea.
Insula Șerpilor este o insulă, clasificată drept „stâncă” pentru că nu poate susține viața, și care se află la 45 de kilometri de țărmul României și Ucrainei. URSS a luat-o de la România, în 1948, iar după destrămarea Uniunii Sovietice a făcut parte din raionul Ismail al regiunii Odesa din Ucraina.
– De ce au atacat și ocupat rușii atât de rapid, chiar în prima zi de război, Insula Șerpilor? Cât de mare este miza acolo?
Dorin Dobrincu: Era o mișcare predictibilă. Rusia vrea să ocupe tot litoralul ucrainean al Mării Negre, din câte ne dăm seama. Insula Șerpilor este o stâncă în Marea Neagră, aproape de gurile Dunării, care nu are posibilitatea de a întreține viața. Însă în condițiile actuale poate fi un loc în care pot fi instalate sisteme de supraveghere sau chiar sisteme de rachete. Or, asta e foarte important pentru Rusia: așa poate controla flancul de sud al NATO, poate exercita o presiune suplimentară din acest punct de vedere. Asta e miza acestei stânci din partea de vest a Mării Negre. Acum vedem că Rusia lui Putin e revizionistă și face tot ce-i trece prin cap. Ucraina e un stat recunoscut de comunitatea internațională, dar Rusia îi neagă această calitate, susținând că nu există statul ucrainean, nici poporul ucrainean.
(Dorin Dobrincu, istoric)
E o negare a realității pentru că retorica aceasta ascunde, de fapt, planuri de mare putere. Nu știm cât va fi Rusia capabilă pe termen lung să-și păstreze acest statut. Dar ce vedem acum e tocmai această fugă a lui Putin după recuperarea a ceea ce el crede că e măreția pierdută a Rusiei.
– Insula Șerpilor a fost în teritoriul URSS, fiind moștenită de Ucraina după destrămarea Uniunii Sovietice. Însă înainte de al Doilea Război Mondial, insula era teritoriu românesc. Care este istoria: a fost donată de România Uniunii Sovietice sau mai degrabă a fost „donată cu forța”?
– A doua opțiune este evidentă din analiza contextului și documentelor. A fost o „donație”, cu ghilimelele de rigoare, obținută de URSS de la Republica Populară Română. Pur și simplu, stânca fusese ocupată de forțe sovietice în 1944, când s-a prăbușit frontul de est, și a fost ținută câțiva ani de URSS, într-o zonă gri. Ulterior, s-a reglementat statutul insulei între cele două părți, printr-o cedare din partea României, pentru că hegemonul în regiune era Uniunea Sovietică. De fapt, România, după al Doilea Război Mondial, era un teritoriu controlat în mod direct de URSS – nici nu se știa dacă va rămâne un stat suveran sau dacă va deveni o republică în interiorul Uniunii Sovietice. Cert este că teritoriul acesta de 17 hectare a rămas în componența URSS până în 1991. Iar când URSS a dispărut, a intrat în componența Ucrainei. De ieri, a devenit teritoriu rusesc. Și probabil că va rămâne așa pentru mai mult timp.
– În noul context creat, aceasta a devenit cea mai apropiată graniță cu Rusia pe care o are România. Ar trebui să-și crească prezența în Marea Neagră NATO sau România?
– Deocamdată așa se pare, că e teritoriul cel mai apropiat de România, la sub 50 de kilometri. Cred că miza strategică a lui Putin este inclusiv să pună un picior la Dunăre. Rusia este în continuare putere hegemonică în Marea Neagră: are o flotă foarte puternică, are sisteme de rachete fără rival în zonă. România a achiziționat niște sisteme de la americani, dar totuși sunt reduse, iar flota românească e cvasi-simbolică, cu toate achizițiile din ultimii 20 de ani. Bulgaria nu contează nici cât România. Așa că singura putere NATO, dar care în ultimii ani joacă mai degrabă în propriul interes în Marea Neagră, este Turcia. De asta spun că rușii sunt de departe stăpânii mării.
– Există un pericol real pentru România că s-au apropiat atât de mult?
– Mi-ar plăcea să cred că nu suntem direct amenințați. Dar, cu siguranță, evoluția evenimentelor din Ucraina va influența în mod foarte direct Republica Moldova, dar și țările NATO vecine Ucrainei – România, Ungaria, Slovacia și Polonia. Pentru România cred că e o veste proastă, pentru că riscă să ne destabilizeze foarte mult intern, unde oricum nu suntem prea solizi, din păcate. O prezență sporită a Rusiei poate duce la schimbări în rău în regiune, pentru că nu e vorba doar de o prezență militară, ci și de o influență ideologică.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Polițiștii au umblat noaptea după hoții de lemne, un sucevean a fost amendat la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Viorel Iliuță: PSD – campion la promisiuni, dar și la glume proaste
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Angajament și speranță pentru viitorul României
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Curse de pe Aeroportul Iași către o destinație așteptată – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Boala de care suferă tot mai mulți botoșăneni: Cel mai mic pacient are doar 1 an și jumătate
Oana Sava
Nov 16, 2024