Partida Dinamo - FC Botoșani (2-2) din etapa a 11-a a SuperLigii a fost martora unui eveniment neplăcut.
Concret, în minutul 90+2 al duelului de pe stadionul Arcul de Triumf, un suporter furios al ”Câinilor” aflat în tribune a aruncat cu un scaun spre arbitrul asistent Cosmin Bojan, care semnalizase corect ofsaid la un gol marcat neregulamentar de Dennis Politic.
Din fericire, scaunul nu l-a lovit pe oficial, iar partida a putut fi continuată. Însă, gestul comis de huliganul dinamovist a intrat deja în atenția organelor de anchetă abilitate (Jandarmeria și Poliția), care au început deja demersurile pentru a-l găsi pe făptaș (și, ulterior, pentru a-l pedepsi), potrivit digisport.ro.
Acest eveniment nu a fost trecut cu vederea nici de oficialii clubului Dinamo, care au anunțat, prin vocea administratorului special Andrei Nicolescu, că vor lua măsuri asupra huliganului.
Andrei Nicolescu a dezvăluit că oficialii lui Dinamo îl vor căuta și identifica pe huliganul care a aruncat cu un scaun spre arbitrul asistent Cosmin Bojan iar, ulterior, îl vor preda Jandarmeriei. De asemenea, clubul Dinamo va depune plângere penală împotriva acestei persoane.
Administratorul special al „Câinilor Roșii” a susținut că ar fi de acord ca Legea Sportului să fie înăsprită, iar cei care comit astfel de gesturi extreme să fie pedepsiți mult mai sever.
”Noi ne-am luat toate măsurile în ceea ce înseamnă organizarea partidei. Situaţia stă în felul următor: în stadion nu s-a intrat cu niciun fel de material interzis. Clubul Dinamo nu poate anticipa gesturile cuiva în arenă, că se va rupe un scaun şi se va arunca cu el. Noi nu suntem răspunzători.
Chiar mi-aş dori ca în modificarea legii (n.r. Legea sportului) să se impună sancţiuni severe pentru un astfel de gest, pentru persoana vinovată, dar la modul real. În cazul de faţă, şi noi îl căutăm pe cel vinovat. Este un gest iresponsabil, pe care îl condamnăm.
Vom face plângere împotriva acestui om. Vrem să-l găsim şi să-l arătăm Jandarmeriei. Ar putea fi vorba şi despre un dosar penal în acest caz”, a spus Nicolescu, la Sport pe Surse.
Intervenție la lăsarea nopții, muncitorii de la Apă au remediat avaria
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Mizerie găsită de comisarii de la Garda de Mediu la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
S-a spart gașca: Tineri gălăgioși „împrăștiați” de Poliția Locală
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024