Criteriile de acordare a burselor școlare sunt schimbate după 10 ani, de către Ministerul Educației, potrivit unui ordin de ministru publicat marți seara în Monitorul Oficial.
Bursele de merit se acordă din semestrul II al acestui an școlar pentru elevii cu medii peste 9,50, față de 8,50 cum era până acum.
Bursele de studiu vor fi acordate celor cu media între 7,50 și 9,50, în loc de 7,00-8,50, cum era pragul în ordinul precedent.
Măsurile fuseseră anunțate de ministrul Educației încă din 6 octombrie 2021.
Ordinul 5.870 din 22 decembrie 2021, publicat pe 4 ianuarie 2022 prevede aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat.
Criteriile noi schimbă pragul de acordare a burselor de merit, ridicând media la 9,50, de la 8,50, cât era din 2011 încoace, de la ordinul nr. 5.576 semnat de ministrul de la acea vreme, Daniel Funeriu.
Bursele devin obligatorii pentru autoritățile locale, nu mai sunt facultative.
În ordinul de ministru precedent formularea permitea autorităților locale să acorde sau nu burse elevilor, în funcție de cum votau consilierii locali.
„Elevii de la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar de stat pot beneficia de burse acordate din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat”, prevedea ordinul vechi.
În actualul act normativ formularea este diferită: „Elevii de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat beneficiază lunar de burse de performanță, burse de merit, burse de studiu și burse de ajutor social, denumite în continuare burse”.
Bursele de performanță au, în mare, criterii de acordare neschimbate. A fost eliminat articolul care prevedea că „în perioada de acordare a bursei, elevii pot pierde bursa dacă nota la purtare într-un semestru este mai mică de 10”, fiind înlocuit cu „pot primi bursa doar elevii promovați”, deci un olimpic nu mai are condiția purtării exemplare sau neacumulării de absențe care pot duce la scăderea notei la purtare pentru a lua acești bani. Reamintim că recent cuantumul burselor de performanță s-a dublat.
Noile cuantumuri minime ale burselor sunt:
500 lei, pentru bursa de performanță,
200 lei, pentru bursa de merit,
150 lei, pentru bursa de studiu,
200 lei, pentru bursa de ajutor social.
Pentru bursele de merit, pragul mediei crește cu un punct, de la 8,50 cum era până acum, dar facultativ pentru autoritățile locale, la 9,50 obligatoriu. Practic vor lua bursă de merit doar elevii cu media între 9,50 și 10.
Consiliul Elevilor acuză Ministerul Educației de un „masacru al burselor școlare” prin eliminarea mediilor de la 8,50 la 9,50 în acordarea bursei de merit și susține că instituția „face economie pe spatele a milioane de elevi”.
Elevii amenință cu proteste generale dacă nu se revine asupra deciziei.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024