S-a înființat în urmă cu cinci ani de zile, funcționează cu oameni plătiți de la bugetul local al orașului din 2014 și, în afară de întocmirea unei strategii, nu este foarte clar ce a făcut de atunci și până în prezent aparatul de lucru al Zonei Metropolitane.
Primul director al acestei structuri a fost Cătălin Olaru care a plecat prin demisie.
Locul lui a fost preluat de fostul primar Florin Egner și, de la șase salariați s-a ajuns:
”La Zona Metropolitană în momentul de față lucrează 2,3 persoane. Acesta este subiectul. Lucrează dl. Egner care este director, mai lucrează o d-nă și contabilul șef are o treime din normă, ceva de genul acesta. Pentru ZM trebuie să intrăm și am văzut acolo o solicitare de modificare de statut și vreau să vă spun că, consiliile locale nu a numit până în momentul de față un membru pentru consiliul de administrație”
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Ca atare, în luna decembrie a acestui an, cele opt consilii locale din Zoona Metropolitană trebuie să-și desemneze câte o persoană care să facă parte din consiliul de administrație.
„E adevărat, Zona Metropolitană are un buget de venituri și cheltuieli. Neonorat de altfel, în ultimii doi ani, în totalitate, de municipalitate. Nu știu, nu pot să mă pronunț ce s-a întâmplat la celelalte unități administrativ teritoriale, dar suficient atât cât a fost onorat de municipalitate, să acopere cheltuielile. Pentru că lucrăm în 2,3 oameni, iar cele mai multe cheltuieli sunt cele cu salariile”
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Din Zona Metropolitană Botoșani fac parte comunele Mihai Eminescu, Bălușeni, Bucecea, Curtești, Răchiți, Roma, Stăuceni și Vlădeni.
Iată care erau salariile din această structură la momentul aprobării bugetului de venituri și cheltuieli, adică în februarie 2014:
Cătălin Olaru - director – 4.400 de lei
Tudorel Tupiluş – director adjunct – 3.800 de lei
Florin Egner – expert management proiecte – 3.000 de lei
Daniela Roşu – expert management proiecte – 3.000 de lei
Alina Buhăianu – economist – 2.500 de lei
Sorin Mihalache – consilier juridic – 2.500 de lei
Mare parte dintre cei menționați mai sus nu mai fac parte din aparatul de lucru al Zonei Metropolitane.
Mizerie găsită de comisarii de la Garda de Mediu la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
S-a spart gașca: Tineri gălăgioși „împrăștiați” de Poliția Locală
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Jandarmii botoșăneni solicitați la sfârșit de săptămână: CE evenimente vor avea loc
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024