Un preot ortodox din judeţul Botoşani este acuzat că ar fi bătut la ora de religie un elev de 11 ani pe motiv că nu şi-ar fi făcut semnul Crucii.
Părinţii băiatului acuză faptul că ar fi fost tras de ureche şi dat cu capul de un perete. Preotul recunoaşte că l-ar fi tras de ureche pe băiat, însă neagă că l-ar fi lovit cu capul de perete. De asemenea, preotul afirmă că elevului nu i s-a impus niciodată să participe la ore sau să îşi facă semnul Crucii, însă acesta deranja sistematic ora.
Elevul de 11 ani nu este ortodox, el neavând obligaţia de a sta la acea oră.
„A deranjat sistematic ora“, spune purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, care însă condamnă gestul profesorului-preot.
În cercetarea acestui caz, pe lângă autorităţi şi reprezentanţii şcolii se implică şi reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, care au discutat deja cu preotul implicat în incident.
„Din câte am înţeles, contextul a fost că acest copil care, într-adevăr, nu este de religie ortodoxă, a deranjat sistematic ora. Şi, într-adevăr, la finalul orei, preotul l-ar fi tras de urechi, dar în nici un caz nu ar fi fost gestul de care s-a spus, că a fost dat cu capul de pereţi. În orice caz, nu este de admis aşa ceva, şi categoric suntem împotriva oricărui act de violenţă şi de a aborda în acest fel relaţia cu copiii. Nu are nicio scuză fie şi pentru un simplu tras de ureche“, menţionează părintele Constantin Sturzu, Consilier al Sectorului comunicare şi relaţii publice al Arhiepiscopiei Iaşilor şi Purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Potrivit Ziarului de Iaşi, , familia acestuia, precum şi mai mulţi colegi ai copilului, acuză însă că micuţul ar fi fost dat cu capul de perete de profesorul de religie, care este preot. Incidentul ar fi avut loc vineri după-amiază, în şcoală, unde copilul, care este de religie penticostală, ar fi refuzat să îşi facă cruce în timpul orei de religie. La final, preotul-profesor l-a luat pe acesta de o ureche şi l-a tras cu putere, după care l-a lovit cu capul de perete. Micuţul a fost găsit inconştient într-un şanţ din sat de către vecinii care l-au adus la părinţi acasă. Oamenii au apelat serviciul 112, iar la faţă locului a ajuns o ambulanţă, care l-a transportat pe copil la spital.
În ceea ce priveşte sancţiunile care se impun în acest caz, reprezentanţii Mitropoliei afirmă că, cel mai probabil, i se va retrage dreptul de a mai preda, mai ales că este doar profesor suplinitor la şcoala din satul Baranca, comuna Hudeşti, din judeţul Botoşani.
„În acest moment se derulează o cercetare pe această line, şi vom vedea exact care este cauza. Şi autorităţile desfăşoară o anchetă în acest caz, iar în funcţie şi de concluzia lor, vom lua şi noi măsuri. Sigur, poate risca să i se retragă dreptul de a preda, iar aceasta este măsura cea mai previzibilă, mai ales că preotul este suplinitor la acea şcoală. Preotul respectiv a dat deja declaraţii către autorităţi, şi cu siguranţă sunt şi ceilalţi copii din clasă care pot spune ce s-a întâmplat şi cum s-au petrecut lucrurile în acea oră“, completează preotul Constantin Sturzu.
După incident, băiatul de 11 ani a ajuns la spital, medicii constatând că are mai multe traumatisme, şi a fost internat pentru investigaţii.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Cutremur la „Apă”, s-a cerut demiterea întregului Consiliu de Administrație – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
O nouă categorie de clienți la Modern Calor: În premieră avem în municipiul Botoșani...
Oana Sava
Nov 19, 2024