Ministrul a admis că este posibil ca profesorii care nu sunt vaccinaţi să fie testaţi înainte de a intra la ore.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că profesorii care nu vor dori să se vaccineze ar putea fi testaţi periodic, înainte să intre în şcoală.
60 la sută din personalul din învăţământ este deja vaccinat, a arătat Sorin Cîmpeanu.
„Acest proces trebuie să continue, pentru a putea garanta siguranţa din perspectivă sanitară în şcoli. Facem cu toţii tot ce putem mai bine şi ce stă în dreptul nostru pentru a promova necesitatea vaccinării, pentru a putea avea garanţia derulării şcolii cu prezenţă fizică, pentru a nu mai înregistra alte pierderi decât cele pe care şcoala le-a suferit deja”,
a spus ministrul educaţiei.
Întrebat dacă ia în calcul varianta ca profesorii nevaccinaţi să nu intre la ore, ministrul a replicat:
„Întotdeauna pledez pentru prezentarea de argumente, cu multă perseverenţă şi cu competenţă asigurată de personalul medical, pentru ca şi aceia dintre colegii noştri care nu au înţeles încă importanţa vaccinării pentru ei înşişi şi pentru întreg sistemul de educaţie să poată înţelege acest lucru. Nu sunt un adept al obligativităţii, dar avem aceste discuţii cu Ministerul Sănătăţii. Vom vedea care sunt măsurile care se impun de comun acord între Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii”.
Ministrul a admis că este posibil ca profesorii care nu sunt vaccinaţi să fie testaţi înainte de a intra la ore.
„Dacă cei care au competenţă în domeniul sanitar vor prezenta avantaje nete, este posibil să se introducă şi măsuri care privesc testarea personalului din şcoli”,
Sorin Cîmpeanu.
El a mai spus că rămâne de văzut cu ce frecvenţă se va face această testare.
„Vom vedea. Nu am nici eu, nici Ministerul Educaţiei competenţe medicale. V-am spus, aceste discuţii se poartă împreună cu Ministerul Sănătăţii, care este îndreptăţit să propună astfel de măsuri. Am iniţiat aceste discuţii împreună cu Ministerul Sănătăţii, nu există încă o decizie”.
O serie de reguli sanitare, între care purtarea măştii, distanţarea fizică, aerisirea încăperilor, vor rămâne obligatorii în interiorul şcolilor. Nu şi despărţitoarele de plexiglas, care şi-au dovedit inutilitatea, a menţionat Sorin Cîmpeanu, conform news.ro.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Programul casieriilor Nova ApaServ în perioada Sărbătorilor de iarnă
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile