Concursul organizat de Primăria Botoșani pentru funcția de director la Direcția de Dezvoltare Locală a ajuns aproape de final.
Astăzi, ultimii doi candidași rămași în cursă au susținut proba de interviu. Cătălin Fetcu, directorul tehnic de la SC Nova Apaserv și Gheorghe Cîrstean.
Ambii au fost declarați admiși, însă departajarea se va face fiind cumulate punctajele de la ambele probe din concurs.
La interviu, Cătălin Fetcu a adunat 89,6 puncte iar contracandidatul său, Gheorghe Cîrstean, fost șef la Vamă, 77,2 puncte.
Candidații nemulțumiți pot depune contestații în termen de 24 de ore de la publicarea rezultatelor.
Din comisia de concurs au făcut parte și doi consilieri locali, respectiv social democratele Silvia Diaconu și Daniela Vicol.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL:
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024