Rareș Prisacariu, copilul „de aur” de la Românii au talent, a vorbit despre cele mai mari dorințe ale sale. Însă cel mai mult a uimit copilul cu o solicitare neobișnuită către reprezentanții Pro TV.
Rareș Prisacariu, copilul minune din Botoșani care a făcut sala să plângă cu un discurs patriotic la ”Românii au talent”, împreună cu mama lui au fost invitați în emisiunea ”La Măruță”, moderată de actrița Adela Popescu.
Băiețelul a avut o cerere pentru cei de la Pro TV și a povestit cum a învățat el să citească când avea mai puțin de 4 ani.
Rareș Prisacariu a impresionat în prima ediție a sezonului 13 de la Românii au talent cu un discurs patriotic și i-a convins pe Smiley și Pavel Bartoș să apese pe Golden Buzz. Micuțul în vârstă de 7 ani a făcut o sală întreagă să plângă, iar acum a fost invitat împreună cu mama sa în emisiunea La Măruță.
„Eu nu știam nimic. Eu nu mă așteptam. Nu credeam nimic. Eu credeam că va fi un număr frumos, dar nu mă așteptam că o să trec direct în semifinale și fără laudă zic asta”, a mărturisit Rareș Prisacariu.
Dacă desenele animate nu-l pasionează, Rareș se uită la știrile meteo de la Pro TV și a avut o cerere pentru reprezentanții trustului.
„Aș vrea să vă spun cu mândrie, dacă aș avea un vis…Eu mă uit foarte, foarte des la vremea de pe Pro TV. Aș dori ca Botoșaniul să fie pe harta de la meteo, pentru că-l nu văd niciodată. Nu văd niciodată scris BT acolo. Și dacă aș avea un vis este asta, să scrie acolo orașul meu”, a cerut Rareș Prisacariu.
Dorința lui Rareș a luat-o prin surprindere pe Adela Popescu, prezentatoarea emisiunii, care i-a promis copilului că va face o petiție către trust cu solicitarea acestuia: ”O să facem o petiție!”
La preselecții, Rareș a afirmat că a citit peste 200 de cărți, dar și-a dorit mult să lămurească faptul că nu au fost volume mari. Băiețelul și-a uimit părinții când avea mai puțin de 4 ani și a învățat de unul singur să citească. De asemenea, el a adăugat că nu-i place să piardă timpul cu desenele animate.
„A învățat să citească singur. A început să învețe literă cu literă prin sunete, apoi alfabetul, apoi silabele. Într-una din zile, eu eram ocupată cu treburile casei și a luat o carte cu scrisul de tipar și a venit să-mi spună: ‘Mami, uite, aici scrie soare’, timp în care eu nu am remarcat că a citit, credeam că i s-a spus. Apoi l-am chemat când am conștientizat. Acela a fost momentul în care ne-am dat seama că nu e munca noastră și faptul că Dumnezeu și-a pus mâna mai aproape. Noi ce facem este să-l susținem pe un drum pe care el îl creează și mereu am spus că nu noi îl ducem pe Rareș undeva pe o scenă și el ne duce pe noi”, a declarat mama lui Rareș Prisacariu.
De asemenea, femeia a ținut să lămurească faptul că nu ei, în calitate de părinți, îi impun lui Rareș mesajele patriotice și credința în Dumnezeu și că el face și spune doar ceea ce își dorește.
Asta după ce în spațiul public au apărut numeroase reacții cu privire la prestația copilului de 7 ani la emisiunea ”Românii au talent”.
„Îmi este foarte greu să vorbesc de fiecare dată. Rareș este un copil ca orice alt copil, este un copil care se joacă, care are prieteni, care își trăiește copilăria. Dorința de cunoaștere este mai mare decât uneori putem să credem ca adulți. Nimeni nu l-a forțat și nu i-a dat mesaje pe care să le trimită mai departe ca fiind extremiste, naționaliste…”, a completat femeia.
Alegeri Prezidențiale 2024 – Diaspora română se mobilizează
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024