Orașul Botoșani a suferit de-a lungul timpului crunt, însă puțini dintre contemporani cunosc episoadele în care orașul a sângerat efectiv și și-a jelit morții.
O maladie infecţioasă acută, foarte contagioasă a bântuit în ţinuturile Botoşanilor provocând mari pierderi în rândurile populaţiei înspăimântate, lipsită aproape total de posibilităţi de vindecare.
Holera este o maladie provocată de microbi în formă de vibrioni, caracterizată prin crampe stomacale foarte dureroase, vărsături şi diaree ce duce la deshidratarea corpului. Deseori este mortală.
Prima epidemie de holeră cunoscută a fost aceea care a bântuit în 1831. La Botoşani, primele cazuri au fost semnalate la 9 mai, pentru ca în luna următoare să se înregistreze o medie de 37 de îmbolnăviri şi 27 de decese pe zi. Cu privire la numărul morţilor , o catagrafie a timpului de atunci a înregistrat 710 morţi la o populaţie de 13. 725 de locuitori. Însă ceea ce a urmat a fost cu mult mai rău.
S-au luat atunci măsuri severe care să stăvilească apariţia ei, printre care şi paza pe Prut. Isprăvnicia Botoşani a primit poruncă să ia următoarele măsuri: păstrarea curăţeniei oraşului, consumarea legumelor, fructelor, peştilor şi scoicilor numai în stare proaspătă, interzicerea consumului bureţilor, castraveţilor şi a berii înăcrite, evitarea dormitului în natură, consumarea cărnii şi pâinii de cea mai bună calitate, controlul sanitar al locuinţelor.
Holera a pătruns în ţară pe la Galaţi adus de un vapor venit de la Constantinopol în primăvara anului 1848. La 18 mai era prezentă la Iaşi, iar în iunie la Botoşani, adusă de „bricicarul” Aron. Acesta a fost şi prima jertfă.
Din documentele vremii, redăm unul interesant ce aparţine doctorului Hynek cu referire la evoluţia bolii:
„Noaptea spre ieri foarte bine dormise, sănătos deplin se sculase, cafeaua şi-o băuse, ieşind de acasă ieri dimineaţă, îndată s-a întors acasă cu mare atac de holerină şi cu semne de opintele, cu o răceală peste tot corpul, tăieturi în stomac şi pântece care s-au mai alinat după muştar la pântece şi pulpe, după punerea de cărămizi fierbinţi, după luarea prafurilor. Dar la fiecare civert de ceas şi după trecerea de la două ceasuri jumătate, după ce s-a încălzit, a început a asuda, vărsatul era mai rar…” Raportul dat 3 iunie 1848, mai menţiona că la Botoşani se înregistra în acea zi 51 de grade Celsius la soare şi 35 la umbră.
Înmulţindu-se cazurile de holeră s-au luat noi măsuri ce prevedeau împărţirea oraşului în cvartele de care să răspundă un medic şi vizitarea zilnică a fiecărei case de „revizuitori”. Aceştia trebuia să raporteze situaţia din teren comisarului iar acesta medicului şef. De asemenea, în fiecare cvartal trebuia să existe câte un bărbier (care juca un rol major în asistenţa sanitară) şi şase oameni care să ajute pe cei săraci, un „cărucer” care să care morţii în afara oraşului unde erau îngropaţi cu ajutorul Poliţiei.
Cu toate măsurile luate, holera s-a întins, înregistrându-se la 14 iunie şapte cazuri. Medicul Max, doctorul oraşului, înainte regulat rapoarte către Comitetul Sănătăţii din Iaşi prin care cerea şi 5.000 de lei pentru înfiinţarea unui spital în care să fie izolaţi holericii.
Revista „Albina românească” din 11 iulie 1848 relata că în toată Moldova, Botoşanii avea cei mai mulţi morţi (140). Se îmbolnăvise şi doctorii. Spaima a cuprins întreg Ţinutul Botoşani. La cancelaria Isprăvniciei rămăsese un singur funcţionar ce nu mai dovedea cu evidenţa morţilor, ceilalţi fiind bolnavi sau fugiţi din localitate.
Spre sfârşitul lunii iunie, epidemia de holeră se întinsese practic peste toate localităţile ţinutului, pentru ca la începutul lunii august să se oprească la Botoşani şi să intre în descreştere la sate arată Ştefan Ciubotaru în Monografia oraşului Botoşani.
La 14 octombrie când s-a considerat că pericolul epidemiei trecuse s-a întocmit un raport care arăta :
6.804 îmbolnăviri 4.536 de însănătoșiri 2.268 de morți: 786 bărbați, 828 femei și 654 copii
Raportând îmbolnăvirile din oraş la numărul populaţiei de atunci care era de circa douăzeci de mii locuitori, reiese o morbiditate de 340 la mie şi o mortalitate de 113 la mie, rezultând că s-au îmbolnăvit mai mult de o treime din populaţie şi au murit mai mult de o zecime.
Izolarea bolnavilor, a fost potrivit medicilor, cea mai bună măsură de prevenire a teribilei boli.
Epidemia din 1855 a pătruns în țară tot prin Galați, însă de această dată boala a fost mai blândă, fiind înregistrate 264 de decese. A urmat cea din anii 1865 – 1866 ce a surprins orașul în aceeași stare de insalubritate ca și la epidemiile anterioare. S-a terminat cu următoarea situație pentru perioada 20 noiembrie 1865 – 23 aprilie 1866 : 2.032 de bolnavi din care 542 decedați.
Așadar, meleagurile botoșănene au cunoscut patru epidemii de holeră în numai 35 de ani (1831 – 1866). Pătura cea mai lovită, cum era și normal, a fost cea săracă. Botoșani a înregistrat o scădere simțitoare a numărului de locuitori și paralizarea vieții economice și sociale. Spre bucuria botoșănenilor, holera apărută în țară în anii 1872, 1893, 1911 și 1913 nu le-a dat târcoale. Plătiseră suficient tribut acestei boli.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
