Casa Dulce păstrează tradiţia şi anunţă organizarea, în perioada 3-5 aprilie 2015, a evenimentului acestei primăveri, ”Prezentarea anuală de produse pentru nunţi şi alte evenimente speciale din viaţa ta”, ajuns la cea de-a 6 -a ediţie.
Cu o tradiţie de șapte ani, producătorul botoşănean a intrat în conştinţa şi în memoria colectivă, depăşind de mult statutul de comerciant de produse. Casa Dulce este, pentru clienţii săi, un bun partener şi consultant, promotor al diversităţii şi al bunului gust.
Evenimentul se adresează publicului larg ,în mod special mirilor anului 2015, dar şi restaurantelor din judeţul Botoşani. Produsele oferite păstrează nota de eleganţă cu care Casa Dulce şi-a obişnuit clienţii, adăugând de la an la an modalităţi inovatoare de prezentare care în mod cert vor surprinde orice invitat.
”De la un an la altul am crescut gama de produse, dar anul acesta ne-am propus un standard foarte înalt. Împreună cu Chef Furdui Silviu, un botoşănean care ne face cinste, discipolul lui Chef Florin Dumitrescu, am realizat o gamă de deserturi de lux. Creme Brulee cu lavandă, Saint Honore, Pavlova, Mussuri la pahar, biscuiti Sable, Tarte Tatin, sunt doar cateva dintre surprizele noastre. Cofetarii noştri s-au întrecut în ornamente deosebite şi au surprins tendinţele anului 2015 cu foiţă de aur de 24 karate, culori deosebite, forme speciale şi foarte multe flori. Dacă tot vorbim despre flori, anul acesta partenerii noştri de eveniment vor fi Florăria Eden, cei care se vor dedica atât pentru ornamentul sălii cât şi al torturilor cu flori naturale. Candy barul este o prioritate pentru acest an şi în afară de gama prăjiturilor tradiţionale vom introduce în ofertă o masă de fructe sculptate, decor inedit pentru un eveniment special.
Vom degusta împreună sortimente noi de patiserie cu unt şi gemuri cu un procent de 70% fruct, sortimente de panificaţie şi bomboane. Va fi un eveniment extraordinar cu siguranţă mai productiv şi ofertant faţă de cel de anul trecut, cu un sprijin substanţial din partea lui Silviu Furdui, a Florăriei Eden şi a echipei de la Casa Pâinii şi Casa Dulce", declara Florian Moruzi, directorul general Casa Pâinii.
”Prezentarea anuală de produse pentru nunţi şi alte evenimente speciale din viaţa ta”, se va derula în prezenţa mass-media şi va cuprinde şi tradiţionala degustare pentru viitorii clienţi. Nu vor lipsi de la eveniment consultanţii Casa Dulce, care vor fi la dispoziţia clienţilor, oferind informaţii şi sfaturi. Experienţa celor șapte ani înseamnă nu doar produse, ci şi clienţi de calitate. Trendul anului, bunul gust, eleganţa, modul de prezentare şi promptitudinea sunt esenţele tari din brandul Casa Dulce.
”Clienţii nostri apreciază o traditie de 7 ani a unui producător botoşănean. În anul 2014, produsele dedicate acestui segment au fost prezente în 350 de evenimente, din judeţele Botoşani şi Suceava. După primele cinci ediţii, aveam deja nunţi de 1.000 de persoane”, a mai declarat Florian Moruzi.
Nu am uitat nici cozonacii, pasca şi produsele tradiţionale de Paşti! Vă aşteptăm, în perioada 3-5 aprilie, la a 6 -a ediţie a unui eveniment devenit tradiţie şi etalon al calităţii!.
CITEȘTE:
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Plimbarea pe capotă sancționată de Poliție, la volan era o... ea – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Bărbat căzut de pe bicicletă: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024