Ultimii meşteri cojocari de la Botoşani, renumiţi în toată ţara pentru hainele făcute din pielicică de caracul, reuşesc cu greu să-şi vândă marfa. Ei spun cu tristeţe că meşteşugul cu o istorie de 1.000 de ani este pe cale de dispariţie deoarece oamenii nu mai cumpără căciuli şi cojoace din piele de oaie, scrie Adevărul.
La marginea Pieţei Centrale din municipiul Botoşani, în fiecare duminică, la zi de târg, se înghesuie câteva tarabe cu cojoace şi căciuli măiestrit lucrate din piei vălurite de oaie. Negustorii de căciuli ies în calea oamenilor şi-i îmbie să probeze sau măcar să arunce o privire la marfă. Fără niciun rezultat. În afară de câţiva bătrâni curioşi care drămuiesc şi încearcă pe toate părţile câte o căciulă sau un cojoc, nimeni nu mai are ochi pentru acest soi de marfă.
„Acum 25 de ani, îmi doborau clienţii taraba, acum umblu eu după ei“, spune cu năduf un vânzător de căciuli, sătul să-şi facă reclamă fără succes. De altfel, cei care vând la tarabă şi speră să mai aibă măcar un client sunt ultimii maeştri cojocari ai Botoşaniului, exponenţii unui meşteşug, spun ei pe cale de dispariţie. Şi asta în condiţiile în care la Botoşani se găsesc cele mai renumite piei de oaie din Uniunea Europeană, şi anume cele ale mieilor din rasa caracul de Botoşani, o creaţie autohtonă unicat. „În doi-trei ani, închidem atelierele. Nu mai cumpără nimeni căciuli şi cojoace de oaie. Nici nu se mai merită să investeşti atât într-o oaie caracul şi mai apoi să-ţi stea pielicica în pod“, spune supărat Mihu Donisă, cojocar din Botoşani. Meşteşugul cojocăritului are o vechime de cel puţin 1.000 de ani pe teritoriul Moldovei. S-a dezvoltat în Evul Mediu, odată cu organizarea breslelor şi a meşteşugarilor specializaţi în cojoace. Unul dintre ultimii maeştri cojocari de la Botoşani, o zonă renumită în toată Europa pentru căciuli şi cojoace din piei de oaie, este şi Vasile Ostriceanu (58 de ani). Lucrează căciuli şi cojoace de la 13 ani, de când tatăl lui, cojocar şi el, i-a pus în mână acul lung şi l-a învăţat cum să argăsească o piele şi să lucreze cu pielicele preţioase de caracul. A avut mereu succes şi în tinereţe a fost bucuros că a moştenit o afacere care aducea bunăstare familiei. „Ţin minte că încă de când lucra tata, să fii cojocar era o meserie respectabilă şi bănoasă. Cel puţin în mediul rural, din tată-n fiu era moda ca ăl bătrân să-şi ducă copilul la cojocar şi să-i lucreze căciulă şi cojoc la comandă. Apoi, când ajungea la maturitate, îi făcea din nou căciulă şi cojoc. Când venea sezonul rece, lucram zi-lumină, atât de multe comenzi aveam. La mare căutare era căciula din piele brumărie de oaie“, spune Vasile Ostriceanu.
După aproape 40 de ani de meşteşugit căciuli şi cojoace, meşterul botoşănean simte că în curând va pune acul în cui pentru totdeauna. Generaţiile actuale nu mai cumpără produsele autentice şi le consideră demodate. „Doar bătrânii mai cumpără, dar cum o căciulă de oaie rezistă şi zeci de ani, una le este de ajuns. După ei nu mai vine nimeni să cumpere. Tinerii nici să nu le vadă. Pentru ei sunt demodate şi ţărăneşti. Sunt preferate chinezăriile în locul cojoacelor autentice. Poartă plasticuri şi sintetice în locul blănurilor naturale. Dar până la urmă, aşa este moda“, spune cu resemnare Vasile Ostriceanu.
De-a lungul timpului, cojocarul spune că s-a adaptat cât de mult a putut modei, tocmai pentru a nu-şi închide afacerea şi mai ales pentru a-i convinge pe tineri să cumpere căciuli şi haine din pielicele de oaie. „Am încercat să ne adaptăm cumva modei. În limitele pe care le oferă pielea de oaie. Am făcut tot felul de şepci, apoi am văzut că se poartă căciulile după model rusesc şi am făcut şi aşa. Am făcut până şi pălării după model american. Rezultatele au fost pe termen scurt. În general, tinerii până în 40 de ani parcă fac alergie când văd pielicica de oaie. Au mentalitate că numai bunicii şi oamenii bătrânii de la ţară se mai îmbracă aşa“, spune cojocarul.
Un alt motiv pentru care oamenii nu mai cumpără produsele renumiţilor cojocari moldoveni este preţul ridicat al căciulilor şi cojoacelor din piei naturale, în comparaţie cu cele din materiale sintetice. O căciulă de miel ajunge la 300-600 de lei, iar cele mai scumpe sunt din pielicică de caracul, renumită în toată lumea pentru onduleurile sale. Un cojoc sau palton din pielicele de caracul ajunge şi la 2.000 de lei. Cu toate acestea, maeştrii cojocari spun că nu mai pot lăsa la preţ, fiindcă ajung să nu-şi acopere cheltuielile. O căciulă sau un cojoc cere multă muncă şi un proces complicat.
