O astfel de acțiune care este adresată comunității din mediul rural pare să fie unică în zona Moldovei.
O caravană medicală similară ar mai fi avut loc în zona Maramureșului.
Evenimentul are loc în comuna Hlipiceni fiind sprijinit de Patriarhia Română prin părintele arhimandrit Ciprian Grădinaru născut în această comunitate.
Cunoscut în toată țara ca un „chirurg al sufletelor”, părintele a înlesnit deplasarea la Botoșani a unui număr de 25 de medici renumiți din București, inclusiv de la Institutul Clinic Fundeni.
În prima zi au fost consultați 140 de pacienți botoșăneni, în intervalul orar 9:00 – 21:30.
„Ieri au fost consultate 140 de persoane, sunt medici specializați pe cardiologie, endrocrinologie, pediatrie, gastroenterologi, pe partea de ecografie abdominală, urologie, oncologie, oftalmologie”,
Marian Luchian, primarul comunei Hlipiceni
Mobilizarea este una exemplară, iar Patriarhia Română are sprijin din partea administrației publice locale dar și a unui număr însemnat de voluntari.
Iar cererile pentru consultații la medicii ajunși la Botoșani continuă să curgă. Cele mai multe consultații sunt solicitate pe specializarea cardiologie.
„Am ajuns la o listă de 600 de persoane din comuna Hlipiceni și din împrejurimi. Este organizarea extrem de bună, suntem implicați și noi cei de la Primărie. Cei înscriși pe liste au lăsat un număr de telefon și sunt anunțați cu o oră, două înainte și li se transmite când le vine rândul”,
Marian Luchian, primarul comunei Hlipiceni
Masa și cazarea specialiștilor sunt asigurate de Patriarhie. Consultațiile gratuite vor continua până joi, 22 decembrie 2022 inclusiv.
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Șoferi AMENDAȚI de polițiști cu 40.000 de lei după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O biserică din Botoșani cu hramul „Sfântul Andrei” va fi în sărbătoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024