A fost realizată prin cercetare genetică şi este unică în Uniunea Europeană.
Staţiunea de Cercetarea de la Popăuţi din judeţul Botoşani este unicat în Uniunea Europeană, fiind renumită prin crearea rasei karakul de Botoşani prin încrucişările raselor asiatice cu cele locale. Cercetătorii de la Popăuţi au reuşit anul trecut, după aproape două decenii de studii şi experimente genetice, să obţină cea mai valoroasă varietate de culoare în cadrul rasei, adică cele mai valoroase pielicele de miel din lume, din care se face celebrul astrahan.
Mai precis, este vorba despre varietatea sur-argintiu, folosită pentru haine şi căciuli, mai ales în zona estică a lumii.
„Este cea mai valoroasă linie din cadrul rasei karakul. Nu se mai întâlneşte la nici o altă rasă din cadrul speciei ovine şi este o linie extrem de rară, care nu se întâlneşte oriunde. În România nu mai există asemenea linie“, spune Ionică Nechifor, directorul Staţiunii de Cercetare de la Popăuţi şi unul dintre cercetătorii care au lucrat la proiect.
Varietate unicat în Europa
Nechifor explică de ce sunt atât de valoroase aceste pielicele ale mieilor din rasa karakul:
„Este cea mai valoroasă din cadrul tuturor celorlalte varietăţi din cadrul rasei. Pe lungimea fibrei se găsesc două culori, ceea ce nu se întâmplă la alte linii sau alte rase în cadrul speciei ovine. Iar în funcţie de culoarea de la vârful fibrei, apar nuanţe diferite, auriu, argintiu, platiniu sau antic“.
La Staţiunea de Cercetare şi la un singur fermier din judeţul Botoşani se găsesc exemplare care să aibă pielicele cu această culoare sur-argintiu. În rest, nimeni în România nu are asemenea exemplare. Chiar şi în Uniunea Europeană este o varietate unicat. Alte exemplare de karakul sur-argintiu se mai găsesc în zona Asiei Centrale, la Samarkand, de exemplu, în Uzbekistan.
„S-a lucrat chiar din anii `90 la această linie de ovine din rasa karakul de Botoşani, linia de karakul sur. A fost o muncă destul de grea, foarte puţini credeau la început că această linie va putea fi multiplicată şi consolidată genetic. După ani de zile şi două generaţii de cercetători s-a reuşit. Nu e uşor să foloseşti potrivirea perechilor, să foloseşti acele încrucişări care să-ţi aducă rezultatul pe care ti l-au propus. Este o linie foarte rară“, spune pentru Adevărul, Nechifor.
Eforturile cercetătorilor au fost încununate de succes, mai ales că în 2018 Agenţia Naţională pentru Zootehnie din România a omologat oficial varietatea de karakul sur-argintiu de la Popăuţi. Staţiunea mai are omologate încă două varietăţii de culoare, dar nici pe departe la fel de valoroase.
Haine de peste 3.000 de euro bucata
Pielicele din astrahan sur-argintiu sunt deosebit de valoroase. De mai mulţi ani, fermierii botoşăneni care deţin rasa karakul vând pielicele de diferite nuanţe în Ucraina, Rusia şi chiar în Canada. Cele din varietatea sur-argintiu, omologate la Popăuţi, sunt cele mai scumpe. O singură pielicică ajunge la peste 100 de euro, iar o haină din pielicele de acest fel depăşeşte suma de 3.000 de euro.
Aceste pielicele se obţin de la miei în maxim trei zile de la fătare. Este perioada optimă în care trebuie sacrificaţi pentru obţinerea unei pielicele de bună calitate, cu un buclaj şi o culoare aparte. Deocamdată se lucrează la consolidarea acestei varietăţi, urmând ca pielicele să fie valorificate, mai ales în estul Europei, acolo unde cererea este foarte mare.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 18, 2024
Botoșănean lovit pe trecerea de pietoni, a rămas inconștient pe asfalt
Gabriela Erdic
Nov 17, 2024
Ajutorul de înmormântare crește: CE trebuie să știe beneficiarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024