Plenul Consiliului Judetean a aprobat astazi proiectul de hotarire privind participarea institutiei la
„Programul de imbunatarire a mediului prin impadurirea terenurilor agricole degradate”. Prin acesta se pot obtine finantari nerambursabile de circa 5 milioane lei pentru refacerea unor foste zone forestiere, insa, cu toate acestea, proiectul a generat dispute intre consilieri si executivul CJ. Motivul principal l-a constituit timpul foarte scurt, luna noiembrie a acestui an, pina la prima sesiune de proiecte.
„Hai sa fim seriosi. Nu o sa reusiti intr-o luna de zile sa depuneti proiectul. Va vorbesc in calitate de specialist”, afirmat
consilierul Dumitru Codreanu, proprietar a peste 55 de hectare de padure. Acesta si-a exprimat nedumerirea pentru faptul ca, dupa 20 ani de la revolutie, timp in care Prefectura s-a ocupat de fondul funciar, CJ ajunge sa fie introdus in astfel de programe. El a fost sustinut si de liberalul
Ioan Ciobanu :
„Actualul Guvern, orice initiaza azi, a doua zi a murit”.
Atit presedintele CJ Mihai Tibuleac, cit si vicepresedintele Cristian Achitei au dat asigurari ca proiectul va fi intocmit si depus in timp util.
„Prin proiectul de hotarire de astazi rezolvam ceea ce ne revine ca obligatie”, a spus
seful CJ.
Pina la urma consilierii au adoptat proiectul. Asta insa numai dupa ce, mai in gluma, mai in serios, reprezentantul Romaniei Mari Eugen Nitura a cerut cooptarea unui membru PRM in colectivul care se ocupa de derularea proiectului pentru ca acesta sa fie depus in timp util.
CJ doreste sa impadureasca prin acest proiect circa 40 de hectare, prima zona aflata in discutie fiind de pe teritoriul comunei Mihalaseni.