Și înainte de 1989, procesul de votare era precedat de o campanie electorală. Însă ea se desfăşura sub alte reguli.
De 30 de ani, alegerile în România stau sub umbrela democraţiei. Cel puţin aşa ne place să credem. Însă dreptul de a alege şi de a fi ales şi-a pierdut ușor din consistenţă odată cu intensa politizare a candidatului, acesta devenind mai mult reprezentant al unui partid decât al unui popor.
Și înainte de 1989, procesul de votare era precedat de o campanie electorală. Însă ea se desfăşura sub alte reguli.
Să nu uităm de alegerile generale din 1946, cele care aveau să schimbe pentru totdeauna destinul României. Alegeri care, de altfel, aveau loc în condițiile prezenței trupelor de ocupație sovietice în țară. Rezultatele oficiale i-au dat câștigători pe comuniștii români (PCR) și pe aliații lor din Blocul Partidelor Democrate (BPD): Aceste alegeri au marcat un pas decisiv spre instaurarea regimului comunist în țară la sfârșitul anului următor.
.jpg)
Comuniştii nou instalaţi au organizat alegerile parlamentare din 28 martie 1948. Forţele democratice - partidele istorice - au pierdut atunci alegerile în urma fraudării votului de către comunişti. Alianţa electorală comunistă Frontul Democraţiei Populare a obţinut 97,83% din voturi, în timp ce Partidul Naţional Liberal a obţinut 1,69%, iar Partidul Ţărănesc Democrat, 0,48%. Toate partidele politice democratice au fost suprimate, iar membrii și conducătorii acestora au fost încarcerați ca deținuți politici.
Alegerile au intrat şi ele în mult cunoscuta și odioasă propagandă de partid. Oamenii mergeau la vot din inerţie, ştiind că votul lor nu contează. Unii nu se prezentau sau mergeau anume pentru a anula voturile. Aşa apăreau pe buletine înscrisuri precum „vrem pâine”, „vrem carne”, „vrem program la televizor”, „vrem căldură în apartamente” sau alte mesaje anti-sistem.
Rolul observatorilor era de a şterge astfel de mesaje.
Oamenii primeau la intrarea în urne un creion, fapt care ușura misiunea observatorilor. Aveau nevoie doar de o gumă de șters.
“Noi asta făceam când eram în comisie: număram voturile şi, când mai apărea câte unul cu Jos Ceauşescu, luam guma şi ştergeam frumuşel, după care puneam ştampila. Cine-avea chef de anchete sau mai ştiu eu ce?”, este mărturia unui fost observator care a participat la două sesiuni electorale din regimul Ceauşescu.
Erau atent monitorizate de către Securitate şi unităţile de miliţie persoanele cu sau fără antecedente politice şi penale care au avut manifestări şi intenţii ostile sau care denigrau politica partidului şi statului.
Un alt moment important în vremea comunismului îl constituia realegerea tovarăşului Nicolae Ceauşescu la congresele Partidului Comunist Român.
Din toată ţara, mii de delegaţi umpleau imensa Sală a Palatului din Bucureşti. Până în ziua Congresului, însă, din toată ţara, din fiecare cătun, porneau către Bucureşti telegrame.
Octavia Buhociu era, în 1989, profesoară în Botoşani. Fără să bănuiască o clipă ce avea să se întâmple după numai o lună şi un pic, Octavia Buhociu îşi nota cu fidelitate în jurnal tot ce se întâmpla zilnic. La şcoală, în viaţa culturală a oraşului, în familie chiar.
Astfel aflăm că, pentru Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist Român, din municipiul Botoşani au fost trimise la București... 1700 de telegrame.
Însemnarea din 16 decembrie 1989 mai scoate la iveală un lucru pe care cei mai mulţi dintre cei de astăzi l-au uitat. Şi anume atmosfera din ţară în timpul acestor importante momente politice.
”Joi 16 noiembrie 1989: Trebuie să facem telegrame pentru realegerea lui Nicolae Ceauşescu la viitorul congres al PCR. De pază zi şi noapte în scoală, timp de o săptămână. Secretara de partid ne-a spus că tot timp de o săptămână nu este voie să părăsim oraşul. Un fel de arest la domiciliu?! Asta înseamnă că autorităţilor le este frică. Ce-o mai ieşi de aici? Vom vedea de vom trăi”, scria prof. Octavia Buhociu.
Din însemnarea datată 19 noiembrie 1989, prof. Octavia Buhociu ne amintește, celor care am trăit mai mult sau mai puțin în comunism, ce însemna frica. Frica de a nu greşi, pentru că se ştia ce consecinţe grave ar urma. Frica de a ”nu intra la zdup” din cauza maşinii de scris.
”Duminică 19 noiembrie 1989: Ar trebui schimbată definiţia "telegramei" din dicţionare... 1700 trimite municipiul Botoșani la Congresul al XIV-lea, din care 37 şcoala noastră (unele sunt semnate de copii, adică). Aseară am stat până la 21.20 să rebatem textele telegramelor, care şi-au schimbat conţinutul de vineri până sâmbătă… Şi nu ajungeau maşinile de scris. Am adus-o şi eu pe a mea de acasă. "Ai grijă ce faci cu ea, cine scrie la ea, că intrăm la zdup…", m-a atenţionat tata. Azi am fost de pază la telefon”, scria în jurnal prof. Octavia Buhociu.
Despre maşina de scris s-ar putea scrie sute, mii de pagini. Despre oamenii care au ajuns în puşcării din cauza maşinii de scris.
Chiar dacă astăzi pare incredibil, în regimul comunist, o maşină de scris în casă era ca şi cum ai deţine o bombă.
În 1983, Nicolae Ceauşescu a emis chiar un decret prin care era interzisă deţinerea unei maşini de scris fără autorizaţie care să specifice tipul de maşină de scris, Se anexa o foaie de hârtie care dactilografia întreg setul de caractere.
Astfel, dacă apărea un manifest, miliţia căuta în baza de date maşina de la care s-a scris. După ce era identificată, persoana dispărea. Făcea ani mulți de pușcărie sub teroarea comunistă.
Pe 20 noiembrie 1989, Nicolae Ceauşescu rostea ultimul său mare discurs în cadrul unui Congres al partidului. Mare la propriu, pentru că citirea lui, desigur întreruptă de ovaţii şi aplauze, a durat şase ore.
3300 de delegaţi au fost convocaţi la Sala Palatului, Nicolae Ceauşescu prezentând în faţa lor România prosperă. Dar care stătea pe un butoi de pulbere care avea să explodeze peste doar câteva zile.
Atunci, însă, Ceauşescu era încrezător. Consumul alimentar crescuse "de la 1800 de calorii zilnic pe locuitor în 1950, la circa 3300 de calorii în prezent", scria în raportul lui Nicolae Ceauşescu care avea 24 de capitole.
Printre altele, regimul comunist îşi propunea pentru perioada 1991-1995 ca „Producţia - marfă industrială să crească cu 30-50%, dar este necesar să avem în vedere că, în cadrul dezbaterilor în partid şi cu întregul popor, s-a subliniat că este necesar să considerăm acest spor ca minim - şi trebuie să acţionăm pentru o creştere mai accentuată”.
Ce s-a schimbat de atunci? Suntem mai liberi, avem decizia în propriile mâini? Dacă da, atunci să păstrăm dreptul de a ne alege singuri conducătorii. Iar singurul lucru prin care putem face acest lucru este votul.
Atunci când votul va fi (din nou!) confiscat de o putere politică, ne vom întoarce în negura istoriei şi, probabil, vom scrie din nou telegrame şi vom cerşi autorizaţii pentru folosirea telefoanelor şi a calculatoarelor.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
