Cinci transferuri reușite pentru FC Botoșani în această pauză competițională.
Sau cel puțin, asta este impresia generală. Cei cinci jucători, unii care au mai jucat în culorile roș-alb-albastre, alții veniți în premieră, au fost azi prezentați în mod oficial.
Florin Acsinte a revenit la FC Botoșani și a semnat un contract valabil doi ani și jumătate:
„Am revenit cu gânduri mari pentru că recent am făcut performanță la Voluntari, îmi doresc foarte mult ca și această echipă să facă mult mai mult. Are potențial, un staff foarte bun, jucători și conducători foarte buni și cred eu că sunt șanse foarte mari pentru a se face performanță la FC Botoșani.
Aici la echipa asta, din punctul meu de vedere nu este nimeni titular. Aici, fiecare trebuie să muncească, să demonstreze că merită să joace. Atât timp cât matematic nu s-a terminat, noi trebuie să fim foarte încrezători, putem să accedem în play-off și am încredere că noi toți ne vom lupta”
Cătălin Golofca a revenit și el la FC Botoșani și este aproape sigur că echipa nu poate rata play-off-ul:
„Avem un lot puternic, avem patru meciuri dificile, dar mergem în Antalya unde ne vom pregăti bine. Principalul meu gând este să prindem play-off-ul cu echipa și apoi vom vedea. Și Cupa României este un obiectiv important. Nu mi-am dorit FCSB pentru că nu pot juca împotriva lor. Am revenit la Botoșani, am zis să las numărul 9 pentru un atacant central și am luat numărul lui Laurențiu Buș care a plecat. Nu am venit din postura de titular, voi munci și dacă merit să joc, voi juca”
Boian Golubovic a mai fost ofertat și la începutul campionatului însă atunci a ales Gaz Metan Mediaș:
„Am venit la Botoșani cu gândul că avem mari șanse să ajungem în play-off, sper să fiu parte din acest club. Am fost primit foarte bine, am lucrat cu câțiva dintre băieți și am lucrat și cu Costel Enache înainte, totul este în regulă până acum, sperăm să fie bine și în continuare. Noi anul acesta avem o ocazie foarte mare, sperăm să profităm de ea și să folosim cantonamentul acesta pentru asta. Colegul meu din atac, Axente este un jucător foarte bun, sincer mă bucur că a venit, avem concurență, sper să fim echipă bună, asta este ocazia noastră să intrăm în play-off”.
Vlad Achim a fost împrumutat de FCSB la Botoșani pentru o perioadă de doi ani și jumătate însă cu o clauză prin care oricând poate fi rechemat la clubul bază:
„Pot să spun că m-am acomodat deja, bine timpul a fost scurt dar în cantonament probabil vom sta mult mai mult împreună și ne vom acomoda și mai bine. Este un grup bun aici, exact cum mă așteptam, lotul este unul destul de echilibrat, așa că sunt toate premizele să ajungem unde ne-am dorit. Presiune poate fi, dar nu asta este o problemă, când intrăm pe teren, fiecare știm ce avem de făcut”.
Mircea Axente, unul dintre cele mai valoroase transferuri alături de Golubovic vine de la Al Faysaly, din Arabia Saudită unde a avut frecvență de joc până în jumătatea trecută de campionat când, spune el, schimbarea antrenorului a făcut să stea mai mult pe banca de rezerve. A venit la FC Botoșani să joace meci de meci:
„Nu mi-am fixat un număr de goluri, îmi doresc foarte mult să ajut echipa și automat să înscriu cât de mult pot. Concurența cu Boian va fi grea, el a demonstrat de multe ori că este un jucător de valoare dar în același timp consider că este o conrență benefică pentru echipă și cu atât mai mult fiecare va da cât de mult va putea pentru a ajuta echipa. Am fost plecat dar am fost în permanență la curent cu ce s-a întâmplat în România, am urmărit meciurile, tocmai din acest motiv am ales FC Botoșani, i-am urmărit, am văzut că sunt un grup bun, au o echipă care joacă 100% meci de meci și își dorește tot timpul să câștige. Un lot bun, echilibrat atât valoric cât și numeric și consider că întrunim toate premizele pentru a ne îndeplini obiectivele”
Doina Federovici: Investiții semnificative în cultura botoșăneană
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O nouă bancnotă va fi lansată pe 1 decembrie: CUM va arăta
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Botoșăneni cu pneumonii ajunși la spital, internări și în rândul copiilor
Oana Sava
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024