Scriitorii Dan Sociu și Dan Naciu și-au lansat, vineri, la Suceava, cel mai recent volum, ”Treș”.
Alături de ei a fost și scriitorul Arthur Suciu, care a lansat cu acest prilej volumul ”o nouă pantă”.
Atât poeziile lui Arthur Suciu, cât și cele două povestiri ale lui Dan Sociu și Dan Naciu sunt mărturii ale suferinței, „am fost acolo”, în negura doliului, la pierderea mamei - Arthur Suciu și Dan Sociu, la moartea tatălui - Dan Naciu.
Prin scris este externalizată durerea, astfel că ajunge să poată fi contemplată, dar fără să mai macine, scrie monitorulsv.ro.
„Treș” este un volum cu două povestiri „ciudat de simetrice, fără să fi vrut să fie așa”, după cum a spus Dan Sociu. Sunt „două texte autoreferențiale magnetice, dense emoțional, foarte bine strunite stilistic”, a scris scriitorul Dan Lungu, care a continuat: ”Cei doi Dani din Botoșani își fac de cap literar, spre deliciul cititorilor. Dan Naciu este imploziv, timid, contorsionat, ventriloc, în timp ce Dan Sociu are o privire cu rază medie de acțiune, imprevizibilă, de o cruzime bine temperată, de o sinceritate programatică, de o luciditate fără miză declarată”.
Dan Sociu s-a născut la Botoşani. A publicat volumele de poezie „borcane bine legate”, „bani pentru încă o săptămână” (2002; Premiul „Ronald Gasparic”, Premiul naţional „Mihai Eminescu“), „Fratele păduche” (2003), „cântece eXcesive” (2005; Premiul Uniunii Scriitorilor), „Pavor nocturn” (2011), „Poezii naive şi sentimentale” (2012; Premiul Radio România Cultural), „Vino cu mine ştiu exact unde mergem” (2013, Premiul Radio România Cultural, Premiul revistei Observator cultural/ Premiul „Andrei Bodiu“), romanele „Urbancolia” (2008), „Nevoi speciale” (2008), „Combinaţia” (2012), „Mouths dried with hatred” (2012) şi volumul „Uau” (2019).
Pentru Dan Naciu, născut tot la Botoșani, „Treș” este volumul de debut, cu povestirea „la care a început să scrie acum 10 ani”, după cum a spus prietenul său Dan Sociu, încheie sursa citată.
(Foto: monitorulsv.ro)
Vezi ce poți face când alții se bucură de Dragobete, dar tu nu ai pereche
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
ULTIMĂ ORĂ: Un copil de un anișor și doi adulți răniți într-un accident produs de un șofer începător
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
ANUNȚ Primăria comunei Mihai Eminescu: Programul de ridicare a deșeurilor din poartă-n poartă
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
RAR, avertisment pentru șoferii care își repară mașinile în ateliere clandestine
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile