Un eveniment rutier a avut loc în această seară pe un drum județean de pe raza comunei Vorona.
În accidentul rutier au fost implicate o autospecială MAI și un auto-camion. Au rezultat trei victime, respectiv polițiștii care se aflau în timpul serviciului și conducătorul auto de pe tir.
dr. Ramona Guraliuc, medic șef UPU SMURD
„Mai multe echipaje medicale au intervenit la un accident rutier soldat cu victime multiple. De la fața locului au fost preluați trei pacienți. Primul pacient în vârstă de 22 de ani care se afla la volan în momentul accidentului era policontuzionat și prezenta un traumatism toraco-abdominal și un traumatism gambă dreaptă”,
Al doilea polițist care este în vârstă de 40 de ani prezintă un traumatism cranio-cerebral cu amnezie și plagă contuză femur pe partea dreaptă și un traumatism toraco-abdominal.
Urmează să fie investigat cu ajutorul computer tomografului.
Șoferul de pe tir are 27 de ani și era conștient la momentul în care a fost preluat de echipajele medicale dar este în stare de șoc și comunică greoi cu medicii.
Vrei o carieră militară? Locurile disponibile în colegiile naționale
Redacția Botoșăneanul
Jan 14, 2025
ACUM: Botoșani în marea familie Schengen, ce înseamnă asta pentru botoșăneni – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 14, 2025
Botoșănean reținut de polițiști după un furt din curtea unei femei
Redacția Botoșăneanul
Jan 14, 2025
Magazin din Botoșani ÎNCHIS de polițiști, patronul amendat cu 15.000 de lei
Redacția Botoșăneanul
Jan 14, 2025
„Poeți în dialog” la Colegiul Laurian, eveniment organizat în cadrul Zilelor Eminescu
Redacția Botoșăneanul
Jan 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile