În contextul Zilei Poliției Române, Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani (IPJ) a organizat o serie de competiții dedicate polițiștilor, menite să evidențieze abilitățile și profesionalismul acestora.
Una dintre cele mai apreciate probe a fost concursul de tir, unde participanții au avut de parcurs un traseu ce a îmbinat precizia cu viteza de acțiune.
Competiția a testat atât îndemânarea, cât și capacitatea de concentrare a polițiștilor, aceștia fiind nevoiți să lovească ținte plasate strategic, în timp ce încercau să obțină cel mai bun timp posibil.
La final, cei mai rapizi și preciși trăgători au fost premiați pentru performanțele lor.
Evenimentul a avut ca scop consolidarea abilităților pe care polițiștii le utilizează în activitatea zilnică, totodată, fiind evidențiată importanța pregătirii continue și a perfecționării tehnicilor de tragere.
Concursul a fost organizat de Clubul Sportiv Dinamo cu sprijinul Biroului de Pregătire Profesională.
O instituție anunță indemnizații de aproape 7 milioane de lei în conturile botoșănenilor
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Cei mai puturoși botoșăneni au peste 40 de ani: CÂȚI stau pe banii statului
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Cei mai buni trăgători din Poliția Botoșani premiați la concursul de tir – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile