La secţia de împrumut carte pentru copii de la Biblioteca Județeană s-a lansat joi cartea umoristică “Răsul fără TVA”, la care au colaborat cei mai cunoscuți umoriști din zonă.
Diverși curioși sau oameni din această arie s-au adunat pentru a asista la lansarea cărții, eveniment care a fost moderat de Mihai Cornaci și Gheorghe Hreapcă, ultimul fiind responsabil și de selecția textelor.
Locurile libere nu se prea zăreau, evenimentul pare să fi atras destul de mult atenția și, deși prezentarea începuse, ușa de intrare se închidea și se deschidea constant, până când aproape toate scaunele din sală s-au ocupat.
De asemenea, s-a ținut și un scurt moment de reculegere în memoria scriitorului Lucian Alecsa, care a trecut la cele veșnice la începutul acestei luni.
Printre autorii din carte se regăsesc: Georgică Manole, Florentin Florescu, Nicolai Brădățan, D. M. Gaftoneanu, AL. D. Funduianu, Dan Iurea, Mihai Apostol, Alexandru Vasilache, Dumitru Monacu.
„Epigramiștii sunt singurii din țară care râd fără TVA, în contradicție cu alții, care vor să pună bir și pe fumul de la țigară”, a fost o mică ironie care a stârnit amuzamentul sălii. Foarte apreciat a fost și un catren de Ion Barbu despre epigrame: “E o cobră care mușcă / Dar și armă ce rănește / În trei versuri te ochește / Și-n al patrulea te împușcă”.
Păstorel Teodoreanu are o mică epigramă pe coperta cărții, adresată celor ce vor să citească: „Le amintesc un mic refren / De care-i rog să țină seamă / De-i epigrama un catren / Nu tot catrenu-i epigramă”.
(B.O.)
Eduard Florescu și-a luat rămas bun de la FC Botoșani: Acești oameni mi-au fost ca o familie - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Marcel Ciolacu, anunț important despre salariul minim
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Vești bune pentru părinți și copii: S-au virat banii pentru alocații
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile