Criminalii în serie au strecurat groază şi dezgust în sufletele oamenilor. Ultimii ucigaşi cu sânge rece din ultimul secol aveau metode bolnave prin care-şi torturau victimele sau le batjocoreau cadavrele, scrie Adevărul.
Majoritatea sufereau de traume psihice din copilărie, iar cea mai mare plăcere erau uciderea şi torturarea victimelor. Omul este capabil de minuni tehnice, realizări artistice aproape divine sau împliniri ştiinţifice greu de atins. Dar în acelaşi timp poate fi capabil de orori inimaginabile. Şi acest lucru este dovedit de cei mai celebrii ucigaşi din ultima sută de ani. Oameni care au reuşit să surprindă până şi pe specialiştii în criminalistică sau psihiatrie cu apetitul lor pentru tortură, crimă şi teroare. Practic sunt oamenii care au semănat teroare în comunităţi întregi şi au reuşit să distrugă destine şi familii. Majoritatea proveneau din familii destrămate, cu părinţi abuzivi sau au fost influenţaţi din copilărie de personaje sadice.
Totodată majoritatea aveau o relaţie deficitară cu personale de sex opus. Unii specialiştii au ajuns să se gândească chiar la o determinare genetică în cazul acestor criminali. Unul dintre cei mai cunoscuţi criminali cu sânge rece din ultima sută de ani, este un american cu origini mexicane, numit Richard Ramirez. Este un personaj care a omorât în numele divinităţii întunecate pe care o venera, fiind un satanist declarat. A fost considerat autorul a 13 crime, deşi se bănuieşte că numărul lor a fost totuşi mai mare. Ramirez s-a născut într-o familie anglo-mexicană din El Paso, Texas în 1960. Avea un tată abuziv, care i-ar fi marcat copilăria. Totodată, un văr mai mare, Mike, fost militar în corpul de elită al Beretelor Verzi şi veteran în Războiul din Vietnam, l-a influenţat decisiv. Mike îi arăta puştiului, Richard Ramirez, poze cu femei mutilate în Vietnam, lăudând-se că el este autorul. În adolescenţă a început să fumeze marijuana, tot cu vărul său, care de altfel îl şi iniţiază în satanism. Richard Ramirez ajunge să vadă cum Mike vărul său îşi ucide cu bestialitate soţia. De la 17 ani, Richard Ramirez este un consumator frecvent de marijuana şi un obşnuit al secţiilor de poliţie, fiind implicat în furturi şi spargeri. La doar 24 de ani, începe calvarul pentru toţi cei care ajungeau să-i stea în cale. Tânărul satanist, opţiune religioasă pe care o expunea cu mândrie, intra după căderea nopţii în case şi ucidea în special femei. Prima victimă este o bătrână de 79 de ani din California. Modul de operare este brutal şi odios.
Femeia a fost înjughiată treptat până la moarte şi violată. Au mai urmat şi alte 12 crime dovedite de oamenii legii. Ucidea în special femei, dar nu mai conta vârsta, plăcerea pentru a ucide era mai importantă. A început să atace şi cupluri, după lăsarea serii. Prefera să tragă cu pistolul dar şi să înjunghie. Avea de altfel şi o amprentă personală, ucidea întâi bărbatul cu focuri de armă, iar apoi se ”distra” cu soţia sau logodnica, urmând pentru femeie violuri repetate şi o moarte lentă şi dureroasă. De exemplu unei femei de 44 de ani, Maxine Zazzara din San Francisco, după ce i-a împuşcat soţul, Richard Ramirez,a violat-o şi i-a scos ochii cu cuţitul. Totodată lăsa la locul crimei simboluri satanice, migrând în căutare de victime între San Francisco şi Los Angeles. Totodată a obligat o victimă, Inez Erickson, care a reuşit în cele din urmă să scape ca prin minune să spună în timp ce o viola a doua oară ”Îl iubesc pe Satan”, arată murderpedia.org. A fost în cele din urmă identificat şi în 1985 a fost prins. Richard Ramirez a recunoscut în faţa poliţiştilor că nu regretă ce a făcut şi că are o pasiune pentru crime. ”Iubesc să omor oameni. Îmi place să-i văd cum mor”, i-a mărturisit ajutorului de şerif Jim Ellis. Richard Ramirez a fost condamnat la moarte dar a murit de hepatită chiar înainte de executarea sentinţei. Americanul Ted Bundy este considerat şi astăzi unul dintre cei mai cunoscuţi criminali ai secolului XX. În anii 70 a reuşit să violeze şi să ucidă în mod brutal peste 30 de femei, deşi se bănuieşte că numărul victimelor ajunge lejer la 100. Ceea ce a şocat la Bundy a fost modul său de a abuza cadavrele femeilor pe care le ucidea, transformându-l într-un necrofil periculos, care ucidea doar pentru a-şi satisface poftele sexuale. Ted Bundy s-a născut în 1946 în Burlington, Vermont. Era un copil din flori, al unei tinere de 20 de ani. Ted Bundy a fost crescut şi adoptat de bunicii săi. Încă din copilărie avea o pasiune pentru morbiditate, luând acasă cadavre de animale şi făcând disecţii.
CITEȘTE: Unul dintre cei mai siniștri criminali din țară a fost închis la Botoșani: Teroare, violuri și crime cu sânge rece
ACUM: Botoșăneni testați gratuit la Spitalul Județean într-o zi specială
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Portarul Alin Ciobanu, integralist în duelul România U17 – Grecia U17
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Primăriile din Botoșani verificate dacă respectă legea cu spațiile verzi
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Tichete de 500 de lei pentru elevi și preșcolari: DATA la care vor primi banii
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024