Sâmbătă, 22 august 2015, aproximativ 70 de jandarmi vor asigura ordinea și liniștea publică la meciul de fotbal disputat pe Stadionul municipal Botoșani, începând cu ora 18:30, de echipele F.C. Botoșani și Pandurii Tîrgu Jiu, misiunea fiind executată în cooperare cu efective de poliție, pompieri, poliție locală și reprezentanți ai firmei de securitate care asigură măsuri de ordine în interiorul stadionului.
Celor șapte susținători ai echipei gazdă care au primit interdicție de a pătrunde pe stadioane la meciuri de fotbal nu le va fi permis accesul, în cazul în care se vor prezenta la porțile de intrare.
”Conform prevederilor legale, fapta persoanei căreia i s-a aplicat sancţiunea contravenţională complementară a interzicerii accesului la unele competiţii sau jocuri sportive de a se afla în arena sportivă unde se desfăşoară o competiţie sau un joc sportiv de natura celor pentru care s-a dispus interdicţia constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.”, se arată scris într-un comunicat remis de către IJJ Botoșani.
De asemenea, interzicerea accesului sau participării la unele competiţii ori jocuri sportive, dispusă sub forma unei sancţiuni contravenţionale complementare, se aplică atât în cazul competiţiilor şi jocurilor sportive desfăşurate în ţară, cât şi în cazul celor desfăşurate în străinătate.
Jandarmeria recomandă spectatorilor să vină la stadion din timp, încă de la deschiderea porților de acces, pentru a fi evitată aglomeraţia în zonele de intrare şi să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea duce la manifestări violente .
Comercializarea băuturilor alcoolice în zona stadionului este interzisă. La solicitarea forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, cetăţenii au obligaţia de a prezenta documentele de acces şi actele de identitate.
Roți blocate și șoferi amendați pe capete de polițiștii locali după o acțiune în municipiu
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Filme de toate genurile la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Drifturi, cros, festivaluri și parade la sfârșit de săptămână: Jandarmii vor fi la datorie
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Concurs de creație literară la Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu”
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Tânăr din Botoșani prins BĂUT la volan: Polițiștii l-au condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024