Chiar directorul general a solicitat reanalizarea propriului salariu
CA-ul de la operatorul licenţiat de apă şi canalizare se întruneşte astăzi la convocarea preşedintelui
Lucian Diac (foto jos), nimeni altul decât consilierul preşedintelui
CJ Botoşani, Florin Ţurcanu. Sunt nouă puncte pe ordinea de zi, al şaptelea fiind intitulat
„modificarea contractului de mandat al directorului general”, fără nici o altă precizare suplimentară. Proiectul propriu-zis se referă în realitate la schimbarea salariului directorului general.
Pe 30 octombrie,
Gabriel Cîrlan a trimis o adresă comitetului de remunerare şi nominalizare a societăţii.
„Vă solicit reanalizarea clauzei din contractul de mandat, referitoare la remuneraţia mea, în vederea aplicării prevederilor OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice”, este o parte din scrisoarea remisă de
Gabriel Cîrlan.
Cîrlan cere, comitetul se conformează
Ordonanţa de urgenţă la care făcea referire şeful de la
SC Nova Apaserv SA a fost modificată printr-o alta, 51/2013, care stipulează că nivelul indemnizaţiei membrilor executivi ai consiliilor de administraţie de la unităţile de stat nu poate depăşi de şase ori media pe ultimele 12 luni a câştigului salarial mediu brut lunar din ramura în care îşi desfăşoară activitatea.
În consecinţă, membrii amintitului comitet de nominalizare şi remunerare, au analizat nivelul câştigului din ultimul an pe ramura
„distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare” şi a reieşit că media este de exact 2.078,3 lei, conform datelor comunicate de Institutul Naţional de Statistică.
Ce s-a întâmplat mai departe? Amintitul comitet a propus consiliului de administraţie un nou salariu:
„Faţă de cele de mai sus, solicităm cu respect înaintarea consiliului de administraţie al societăţii, în vederea aprobării, a remuneraţiei directorului general în cuantum de 12.000 lei/lunar”
Mai bine plătit decât şefii instituţiei care controlează operatorul de apă şi canalizare
Aşadar este vorba de 120 de milioane de lei vechi sau, dacă vreţi, circa 2.700 de euro sau în jur de 3.300 de dolari.
În acest fel
Gabriel Cîrlan ar ajunge să aibă un salariu considerabil peste cel al lui Florin Ţurcanu, care anul trecut a câştigat, în medie, de la
CJ Botoşani 4.615 lei/lună şi, bineînţeles, peste cel al vicepreşedinţilor, Gheorghe Sorescu înregistrând anul precedent un venit de 4.118 lei/lună din funcţia publică pe care o ocupă.
Cine vrea să-i dea banii: de la tinerelul lui Ţurcanu, la pensionarul lui Verginel
Din cine este format acest aşa-numit comitet de nominalizare şi remunerar? Din oameni care nu au nici o treabă cu obiectul de activitate al
SC Nova Apaserv SA, dar care au cu toţii aceeaşi „calitate”, sunt colegi de partid cu
Gabriel Cîrlan şi subordonaţii lui
Florin Ţurcanu. Astfel,
Lucian Diac este consilierul preşedintelui
CJ Botoşani şi totodată preşedinte judeţean al Tineretului Naţional Liberal,
Constantin Grigoroşcuţă este consilier local PNL la comuna Mihai Eminescu. În trecut a fost director adjunct al Penitenciarului Botoşani, după care a activat la o firmă de pază şi protecţie, iar
Gheorghe Epuraş (foto stânga) este pensionar, fost consilier judeţean şi local PNL la Mihai Eminescu.
Pârtie şi pentru creşterea indemnizaţiilor membrilor CA
Ei fac parte şi din CA-ul societăţii controlate de
CJ Botoşani şi prin propunerea formulată de aducere a salariului lui
Gabriel Cîrlan aproape de nivelul maxim prevăzut de legislaţie îşi deschid calea pentru majorarea propriilor indemnizaţii. Şi această fiindcă OUG 51/2013 pe care au invocat-o când au formulat propunerea
de creştere a salariului directorului general face referire şi la remuneraţia membrilor neexecutivi ai consiliului de administraţie, care este formată dintr-o indemnizaţie fixă lunară care nu poate depăşi media pe ultimele 12 luni a câştigului salarial mediu brut lunar din ramura în care îşi desfăşoară activitatea unitatea respectivă. Cum am arătat déjà, media a fost de peste 2.000 de lei, ceea ce înseamnă că până acolo ar putea urca şi indemnizaţiile membrilor CA. Diferenţa este că, în cazul lor, nu consiliul de administraţie, ci Adunarea Generală a Acţionarilor este organismul care ia decizia finală.
În prezent, membrii CA sunt retribuiţi cu 1.000 lei/lună. Sunt nouă persoane, nici una cu studii hidrotehnice: Lucian Diac, Constantin Grigoroşcuţă, Dan Deleanu, Gheorghe Epuraş, Cristina Anton, Albert Tănasă, Daniel Tupiluş, Brânduşa Bucşă şi Ionuţ Cârnu. Aşadar, este vorba în mare parte de PNL-işti, social-democraţii fiind minoritari.
Poveşti adevărate cu şi despre bani
La nivelul partidelor s-a încetăţenit practica achitării unor cotizaţii de către membrii
care obţin posturile în aparatul de stat cu sprijin politic în funcţie de salariul acestora. Astfel, o indemnizaţie mai mare poate însemna mai mulţi bani pentru o anumită formaţiune. Mai există însă şi o practică, neoficială de această dată, ca o parte a lefei să fie cedată “şefului cel mare” în baza unei înţelegeri prealabile. Prin ce buzunare or ajunge oare zecile de milioane de lei vechi din salariul şefului de la Apa Botoşani?
Sergiu BĂLĂŞCĂU
CITEŞTE ŞI:
Tineretul lui Țurcanu, de la fiul lui Grigoraș la consilierii de la cabinet, ajung mari șefi mari la „Apă”
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Cum e să fii director cu obraz gros? Să ai 65 milioane lei vechi salariu şi să mai ceri încă 10 milioane pentru carburant