Ministerul Agriculturii caută soluții pentru a impulsiona consumul de pește.
Potrivit YesComment, în România, consumul de pește pe cap de locuitor este, conform cifrelor oficiale, de numai 6 kilograme pe an, ceea ce ne clasează printre ultimele țări europene, din acest punct de vedere.
Gheorghe Stefan, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, a anunțat, la Cluj: „Ministerul Agriculturii va lansa, în premieră, de la 1 ianuarie 2021, un proiect care vizează creșterea consumului de pește proaspăt în România și sperăm să-i convingem, cu această ocazie, și pe ardeleni, că cel mai bun porc e, totuși, peștele. Va fi o prioritate a ministerului, pentru că dorim să ne implicăm și în organizarea pieței de pește din România, deoarece grija fermierului este să producă, nu să sune la diverși clienți pentru a-și vinde produsele“.
Oficialul a anunțat că vor fi realizate centre de gros pe lângă marile orașe consumatoare de pește, precum București, Iași, Craiova, iar fermierii din zonele respective vor încheia contracte cu aceste centre care, la rândul lor, să fie singurele care să poată încheia contracte cu marile lanțuri de supermarketuri.
„Măsura ar avea ca avantaj scoaterea la suprafață a pieței negre din zonă, creșterea producției de pește, asigurarea trasabilității peștelui, dar și un control pe ferme și pe specii”, a mai spus reprezentantul Ministerului.
Marți, la Cluj a avut loc o conferință despre Programul Operațional de Pescuit și Acvacultură, la care au participat peste 80 de fermieri din domeniu.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
ATENȚIE: Stradă închisă astăzi în municipiul Botoșani din cauza unei avarii – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Ianuarie 2025, cea mai caldă lună ianuarie măsurată vreodată
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Suport psihologic gratuit pentru liceeni, părinți și profesori
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Cancerul pulmonar, din ce în ce mai frecvent printre nefumători.
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile