Bătaia de joc din actual ediţie a Ligii 1, în care fotbaliştii sunt puşi să joace la temperaturi cu multe grade sub 0, pe terenuri îngheţate şi la ore foarte târzii a stârnit şi reacţia directorului de la Gazeta Sporturilor.
După meciul FC Botoşani – CSU Craiova 1 – 0, disputant sâmbătă pe Stasionul Municipal, acesta a scris un editorial pornind de la contestaţia depusă de olteni şi faptul că fotbaliştii au evoluat “la minus 10 grade”.
“În cadrul hibernal de sâmbătă numai fotbal nu s-a numit ce a fost la Botoșani! Adevărat că jucătorii au părut mai preocupați să rămână în picioare și să nu se accidenteze decât să paseze și să tragă la poartă! Totuși, scuzați banalitatea, amândouă echipele au evoluat pe aceeași suprafață, așa că a arunca vina pe starea terenului constituie o scuză rezonabilă, nu și un argument convingător”.
Ovidiu Ioaniţoaia, director Gazeta Sporturilor.
Acesta menţionează că, “în România frigul mușcă în ianuarie și în februarie, iar iarna, hă, hă!, nu-i ca vara. Ca atare, jucăm și pătimim” şi nu îşi asunder uimirea faţă de o asemenea programare.
“Întrebarea care se pune, și pe care FRF și LPF o evită cu încăpățânare, e dacă nu s-ar găsi soluții pentru a diminua riscurile la care sunt expuși în această perioadă jucătorii și, într-o proporție mai mică, înșiși spectatorii, din ce în ce mai puțin dornici să dârdâie în tribune? Subiectul e de discutat, măcar în ideea că partidele din Liga 1 încep nepermis de târziu! De pildă, în etapa 23, aflată în derulare, meciul Iași – Astra s-a amânat, două s-au programat de la orele 20:00 (ASA – Timișoara, Chiajna – Dinamo) și alte două (Gaz Metan – CFR, Steaua – Voluntari) la 20:30!”
Ovidiu Ioaniţoaia, director Gazeta Sporturilor.
Şeful GSP aminteşte că în ţări cu temperaturi mult mai ridicate decât cele din România, precum Spania sau Italia, în weekend – ul tocmai încheiat s-au jucat meciuri la 12:30 şi 13:00, în timp ce la noi în ţară, pe un frig pătrunzător, Liga se joacă în nocturnă.
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024