Competiţia reuneşte sute de sportivi din ţară, dar şi din Marea Britanie şi Republica Moldova şi cum se desfăşoară în week-end – ul dinaintea Zilei Naţionale a României, organizatorii au aranjat sala într-un mod aparte. Astfel, pe jumătate de tribună a fost desfăşurat un tricolor uriaş, iar în centru a fost amplasat un poster de dimensiuni generoase cu Pham Xuan Tong, vietnamezul considerat întemeietorul qwan ki do – ului.
“Aveam acest steag de la meciul România – Anglia”, a explicat
Eugen Ţurcanu, directorul clubului Dao Botoşani, făcând referire la barajaul din urmă cu patru jucat de reprezentativele de tineret ale celor două ţări pe Stadionul Municipal, când la peluza dinspre Calea Naţională, încă nerenovată la acea oră, s-a amplasat un tricolor imens.
[[banner]]
La competiţie este prezent şi Gouandjika Fidele, cel care a adus în România pentru prima dată artele marțiale, în anii 80, fiind student al Facultăţii de Electrotehnică din Iaşi. În prezent este director tehnic al Federaţiei de qwan ki do din Republica Centrafricană, ţara sa de origine şi ministrul Telecomunicaţiilor din aceasta ţară, după ce a candidat inclusiv la alegerile prezidenţiale.
Competiţia de la Botoşani şi-a luat startul sâmbătă dimineaţă cu un dans al dragonului şi defilarea sportivilor. Este organizată de Federaţia Română de Arte Marţiale şi Asociaţia Judeţeană de Arte Marţiale.
(S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Invazie de bătăuși la Polivalentă, de la Botoșani până-n Anglia, vine și un candidat african la prezidențiale
[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
Finanţat de Primărie, Eugen Ţurcanu a revenit la baston şi sabie